Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA THEOLOGIA%20ORTHODOXA - Ediţia nr.1 din 2010  
         
  Articol:   BISERICILE TURCULUI: VALAHII LUI SPANDOUNES ŞI GENEZA MITROPOLIILOR ŢĂRII ROMÂNEŞTI ŞI MOLDOVEI.

Autori:  ALEXANDRU SIMON.
 
       
         
  Rezumat:  La începutul secolului al XVI-lea Theodor Spandounes, cantacuzinean din partea mamei, aflat în serviciul secret al Republicii Veneţiene, îi blama pe sârbi şi pe valahi pentru că i-a îngăduit turcului să înceapă expansiunea sa europeană. Ştefan Duşan al Serbiei şi Nicolae Alexandru din Valahia, vasalul său, ambii duşmani ai lui Ioan V Paleologul, au format o alianţă cu emirul otoman Orkhan, acesta reuşind astfel să intre în Europa. Deşi cucerirea de către otomani a oraşului Galipoli (1354) nu a fost un moment hotărâtor şi deşi au fost păstrate puţine izvoare referitoare la politica valahă din secolul al XIV-lea, problema este mai degrabă elocventă. Mai întâi, ne ajută să indicăm schimbarea radicală care a apărut în politica valahă după ce Ludovic I de Anjou, regele Ungariei, a blocat cu succes „corespondenţa cruciată” anti-tătară dintre Clement V şi Nicolae Alexandru. În al doilea rând, întemeierea Mitropoliei Valahiei (sfârşit de 1353 – sfârşit de 1354) a fost consecinţa acordului dintre Nicolae Alexandru şi partidul pro-otoman al lui Ioan VI Cantacuzino şi patriarhul Filoteos Kokkinos. În al treilea rând, indică spre percepţia mai degrabă comună a valahilor drept trădători ai crucii şi spre faptul de multe ori trecut cu vederea că până în 1453 politica de la nord de Dunărea de Jos (un front cu adevărat creştin doar începând cu 1390 înainte) a fost predominant pro-otomană. În aceeaşi manieră, acţiunile otomane ulterioare, directe sau indirecte, din spatele liniei de bătaie, din Cracovia, au fost considerate responsabile pentru facilitarea expansiunii otomane începând cu 1400. Implicarea poloneză în afacerile Moldovei (Moldova era vasalul ei încă din 1387) împreună cu mult mai eficienta relaţie dintre coloniile genoveze şi puterea otomană au dus la încheierea unui tratat între Baiazid I şi Petru I al Moldovei (c. 1390). Acest tratat s-a întors ulterior împotriva intereselor eclesiastice ale de curând (re-)înfiinţatului (pe rit grecesc începând cu 1387-1389) stat al Moldovei, când în 1391-1392 şi mai ales după 1393 Manuel II Paleologul s-a întors împotriva suzeranului său otoman.

Cuvinte-cheie: Ţara Românească, Moldova, Veneţia, Bizanţ, Imperiul Otoman, Theodore Spandounes (Spandugino)
 
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă