Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA THEOLOGIA%20GRAECO-CATHOLICA%20VARADIENSIS - Ediţia nr.2 din 2007  
         
  Articol:   LITURGIA ÎNMORMÂNTĂRII BIZANTINE ÎN BISERICA GRECO-CATOLICĂ ROMÂNĂ / DIE BYZANTINISCHE BEGRÄBNISLITURGIE IN DER RUMÄNISCH GRIECHISCH-KATHOLISCHE KIRCHE.

Autori:  FLORIN BUDĂU.
 
       
         
  Rezumat:  Liturgia înmormântării bizantine în Biserica Greco-Catolică Română. Articolul prezent încearcă să surprindă unele aspecte legate de „liturgia înmormântării”, având drept structură tocmai ordinea celebrărilor liturgice, care au o legătură directă cu „momentul trecerii”. Această ordine este preluată şi urmată aşa cum apare ea în Euchologhionul greco-catolic român, încercându-se analizarea ei într-un context lărgit şi anume acela al „liturgiei înmormântării”. În expunerea subiectului, se va trata întâi despre Sacramentul Maslului urmat apoi de Rugăciunile la ieşirea cu greu a sufletului pentru a se încheia cu Rânduiala Înmormântării şi a slujbelor de pomenire care se celebrează în perioadele stabilite de Biserică. Toată această rânduială care ne pregăteşte pentru „momentul trecerii”a fost tratată într-un mod unitar. Ea va fi privită sub forma unui ansamblu de celebrări, unite între ele tocmai prin faptul că pregătesc sufletul pentru acest ultim moment al vieţii pământeşti, dar şi pentru că pe cel „trecut la Domnul” îl va aminti în slujbele ulterioare. „Liturgia înmormântării” este privită nu doar ca o obligaţie ce cade în sarcina familiei, ci a Bisericii, care va celebra, împreună cu întreaga comunitate, această „trecere”.  
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă