| |
Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI
În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului. |
|
| |
Rezumat: Articolul de faţă analizează din punct de vedere istorico-juridic evoluţia raporturilor dintre Biserică şi Stat în monarhia austriacă, focalizându-se mai ales pe repercursiunile legislaţiei în continuă secularizare asupra Bisericii Catolice, în general, şi a celei greco-catolice româneşti în special. În monarhia austriacă, Biserica şi Statul au cunoscut, în cea de-a doua jumătate a secolului al XIX-lea, o continuă delimitare a sferelor lor de influenţă şi putere. Evoluând de la alianţă la separare, raporturile dintre Biserica Catolică şi stat în Austria au semnat, de fapt, direcţia unui parcurs ireversibil. La sfărşitul lui, Biserica Catolică înceta să mai fie puterea temporală de altădată, devenind o instituţie eminamente spirituală, plasată undeva la marginea societăţii. Dintr-o biserică de stat, cum fusese odinioară, se transformase într-o confesiune oarecare, alături de celelalte confesiuni din monarhie. Era rezultatul unor prefaceri ce începuseră cu mult timp în urmă, dar care se acceleraseră vizibil în a doua jumătate a secolului al XIX-lea. Debutul acestor schimbări accelerate a fost marcat de semnarea concordatului din 1855, dintre Austria şi Sfântul Scaun, când Biserica Catolică părea să-şi recapete în monarhie rolul său de putere temporală de care se bucurase în secolul al XVIII-lea. În realitate însă, “restaurarea” nu a fost decât parţială şi de scurtă durată. După numai câţiva ani, concordatul a încetat să mai fie recunoscut, mai întâi în Ungaria (1867), iar apoi în Austria (1870). Dezavurarea lui era semnul că biserica aluneca vertiginos spre periferia societăţii. Sfârşitul acestui parcurs avea să-l marcheze, bunăoară în Ungaria, legiferarea căsătoriei civile obligatorii şi a registrului de stare civilă (1894), prin care statul prelua definitiv controlul şi asupra căsătoriei, ca ultimul mare fief pe care biserica îl deţinuse până atunci. Redusă astfel la cercul strâmt al unui exerciţiu duminical, bisericii nu i-a mai rămas decât să-şi asume cu conştinciozitate adevărata ei menire: salvarea spirituală.
Cuvinte cheie: Istorie modernă, Biserica catolică, Sfântul Scaun, monarhie austriacă, legislaţie bisericească, Transilvania, Biserica Greco-Catolică română; Concordatul austriac, nunţii vienezi, secularizare. |
|
