| |
Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI
În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului. |
|
| |
Rezumat: Deşi fostul preşedinte al Africii de Sud, Thabo Mbeki, şi-a câştigat o notorietate internaţională ca şi contestator SIDA, se poate ca, în Africa de Sud, răspunsurile sale pompoase cu referire la infracţiunile violente să fi fost la fel de importante în deteriorarea reputaţiei sale în ochii cetăţenilor albi, în special. Această lucrare demonstrează că există o asemănare familiară între retorica lui Mbeki cu referire la negarea SIDA şi răspunsurile sale cu privire la afirmaţiile conform cărora infracţiunile violente creşteau şi afectau vieţile celor mai mulţi cetăţeni sud-africani – răspunsurile sale retorice tratează fenomenele sociale, fie un val pandemic sau unul de infracţiuni, ca şi constructe ale unui punct de vedere politic anume, dacă nu chiar ca spaime morale. Astfel, Mbeki a tratat ambele afirmaţii conform cărora SIDA şi infracţiunile violente sunt ameninţări majore ale Africii de Sud ca şi constructe ale albilor născute din suspiciuni rasiale cu privire la sud-africanii negri şi la oamenii negri, în general. O anti-retorică a violului, îndeosebi, a legat suspiciunea lui Mbeki de discursurile medicale şi criminale. Această lucrare va explora posibilitatea conform căreia modelele intelectuale internaţionale dominante despre infracţiuni nu doar că i-au influenţat suspiciunile de acoperire a crimelor, dar şi, prin extensie au ajutat la alimentarea unei suspiciuni mai largi cu privire la reportajele negative.
Retorica despre infracţiuni a lui Mbeki, are, totuşi, o genealogie mai respectabilă decât cea a negării SIDA. Fire influente ale presei care teoretizează despre infracţiuni susţin că presa exagerează proporţiile acestora, în special a celor violente, demonizează anumite minorităţi rasiale şi produc cetăţeni temători. Această lucrare afirmă că o mare parte din această teoretizare este limitată conceptual, chiar incoerentă, pentru că nu poate răspunde satisfăcător la întrebări privitoare la minimalizarea raportării crimelor şi la compararea acoperirilor infracţiunilor naţionale şi internaţionale. Se întoarce la lucrarea lui Graber pentru a se inspira din noţiunea de „proporţionalitate justă” şi a demonstra că aceasta furnizează un punct de referinţă pentru judecăţi comparative, nenormative despre acoperirea infracţiunilor.
Lucrarea estimează câteva din dificultăţile aplicării noţiunii la probleme date cu privire la statisticile infracţionale din Africa de Sud şi altă parte. Se sprijină pe o bază de date semnificativă de 400000 articole de presă sud-africane (printate şi transmise) din 2005 şi 2006 analizate de Media Tenor. Se arată că multe articole despre acoperirea infracţiunilor în SUA care au fost inspirate de preşedintele sud-african Mbeki şi alţii, reacţionează la o proporţie de acoperire a crimelor care depăşeşte cazul Africii de Sud cu pănă la 1000%. Se demonstrează că atât criticii albi, cât şi cei negri care studiază acoperirea crimelor de către presă furnizează o parte din contextul şi adevărul neajunsurilor acestor practici din Africa de Sud.
Cuvinte-cheie: retorică a infracţiunilor, acoperire media, proporţionalitate justă, justiţie, semnificaţie socială.
|
|
