Elemente de hibriditate peritextuală în traducerea romanului Baltagul de Mihail Sadoveanu. Ne îndreptăm în această etapă a cercetării noastre atenţia asupra unora dintre elementele rar luate în discuţie în analiza traducerii, în cazul nostru: a romanului Baltagul, în franceză şi în engleză. Subscriem unei metode propuse de Danielle Risterucci-Roudnicky, pentru că aceasta oferă analistului parametrii abordării complexe a operei în traducere. Distincţia pe care metoda o propune centrează atenţia analistului asupra urmelor traducătorului, precum şi a elementelor din afara textului propriu-zis, dar în legătură strictă cu acesta, care îi asigură poziţia în spaţiul cultural în care se inserează, îi facilitează selecţia spre lectură şi, implicit, decodarea. Opera tradusă poartă în consecinţă însemnele unei hibridităţi cu efecte benefice, chiar protectoare. Peritextual, hibriditatea îşi are sursele în referinţele la editură, suport, colecție, ilustrație, copertă, în metatexte ca titlul, prefața, postfața și notele de subsol, precum şi în istoria interesului extern pentru o astfel de operă. Deşi amintim că hibriditatea textuală se diversifică în funcţie de registrul în care se resimte rezistenţa originalului în opera tradusă, avansând, în acord cu modelul acceptat, o tipologie ce include hibriditatea auctorială, hibriditatea referenţială şi hibriditatea poetică, abordăm în limitele acestui articol doar unele dintre elementele de hibriditate peritextuală tocmai pentru că cele trei versiuni ale romanului Baltagul, dintre care două în franceză datorate în ordine lui Al. Duiliu Zamfirescu şi Profirei Sadoveanu şi una în engleză datorată Eugeniei Farca, trebuie puse în discuţie în contextul mai larg ce implică ansamblul factorilor în măsură să asigure receptarea şi astfel circulaţia textului tradus.

Keywords: Sadoveanu, Baltagul, hibriditate peritextuală, metatext, titlu.