Rezumat: Homo ludens, printre culturi și traduceri – o abordare practică. Nu de puține ori ne-am confruntat cu diferite formulări referitoare la structura parazită, mimetică a traducerilor sau la lipsa de autenticitate a traducătorului invizibil, un interpret fără scenă, așa cum îl descrie Robert Wechsler. Totuși, dincolo de o asemenea perspectivă depreciativă, traducerea (de calitate) înseamnă, cu siguranță, artă, modelată de experiența, talentul și imaginația traducătorului. Comparabilă cu un joc creativ realizat din piese Lego, mai degrabă decât cu un joc de puzzle prestabilit, orice traducere este unică. Studiul de față își propune să evidențieze câteva concepte-cheie din acest domeniu plin de ambiguități, printre care conceptul de fidelitate abuzivă, adaptare sau înstrăinare (în alți termeni, traducere implicită și traducere explicită), și cultureme, acei termeni ancorați într-o cultură. Articolul se bazează, în principiu, pe o serie de exemple practice, oferite de traducerea unor glume din limba germană în limba română, în cadrul unui curs de traduceri de la Universitatea din Leipzig, astfel concentrându-se pe aspectul ludic al traducerilor, care, în mod paradoxal, nu stârnesc întotdeauna râsul traducătorilor, deseori confruntați nu doar cu situații dificile, ci chiar cu echivalențe imposibile. Nu în ultimul rând, vom încerca să demonstrăm că o traducere comunicativă este de preferat unei traduceri semantice și că un text autentic în limba-țintă va fi, fără îndoială, superior unei traduceri aservite textului-sursă.

Cuvinte-cheie: fidelitate abuzivă, comunicare, culturem, echivalență, sens, mediere, joc de cuvinte