Rezumat: Reprezentarea (im)purității rituale prin metafore meteorologice în limbajul folcloric. Pentru gândirea mitico-magică a comunităților arhaice și tradiționale, puritatea rituală reprezintă o dimensiune fundamentală a întregului univers, cel mai adesea aceasta fiind exprimată lingvistic prin referire la perechea sa antinomică, cu ajutorul opoziției curat-necurat. În funcție de gradul de contaminare cu diverse lucruri impure, cum ar fi mulțimea de duhuri bune și rele care însuflețeau această lume, atât spațiul, cât și timpul erau diferențiate calitativ, în locuri bune și locuri rele, ceasuri bune și ceasuri rele. Omul însuși trebuia, la rândul lui, să îndeplinească această condiție a purității rituale, înainte de a începe o activitate importantă. Dacă nu era curat din punct de vedere ritual, nici muncile agricole, nici mersul la biserică, nici plecarea într-o călătorie nu aveau sorți de izbândă. Însă aceste metafore din limbajul folcloric, îndelung discutate în literatura etnologică românească, vor fi invocate doar ca simple puncte de referință în studiul nostru, întrucât ne-am propus să analizăm aici, îndeaproape, câteva metafore meteorologice mai puțin investigate, precum roua, ceața, norii și curcubeul. Considerăm că și ele merită o cercetare atentă, având în vedere că omul, ca ființă trecătoare, este reprezentat în multe dintre creațiile folclorice ca un veșnic călător, ce pornește la drum Cu roua-n picioare/Cu ceața-n spinare. Pornind de la imaginea omului spălat și, deci, purificat de roua dimineții, dar împovărat de ceața densă, impură, pe care o cară, simbolic, în spate, vom încerca să refacem schema imaginară care leagă purul și impurul în mentalitatea arhaică, o schemă organizată nu după principiul antitezei, ci al ambivalenței specifice logicii simbolice.

Cuvinte-cheie: pur, impur, rouă, ceață, nor, grindină, balaur, argint, ploaie, curcubeu