Articolul de față prezintă căile de transformare a genului simfonic în lucrările timpurii ale lui Valentin Silvestrov (Ucraina). În primul rând sunt analizate într-un anumit sistem stilistic, prima, a doua, a treia și a patra simfonie a compozitorului genial al secolului XX. Aceste compoziții sunt dotate cu trăsături ale poeticii avangardiste și, ca subiect de reflecție muzicologică, sunt asociate cu o regândire a paradigmei semantice ale genului. Simfoniile timpurii ale lui V. Silvestrov se deosebesc de practica clasică a simfoniilor europene. Conștientizarea științifică a naturii lor fenomenale a necesitat o alegere metodologică menită să identifice cât mai exact conceptul filosofic al noului univers sonor al muzicii lui V. Silvestrov. Se are în vedere corelarea profundă a imaginii unei ființe umane ca factor al poeticii simfonice (influența conceptelor filosofice ale ontologiei umane în secolul al XX-lea cu transformarea canonului de gen). Aceasta se referă la dimensiunea non-muzicală a semanticii genului. Studiul primelor simfonii ale lui V. Silvestrov relevă o nouă filozofie a muzicii prin mișcare treptată - modulație: de la prima lui simfonie neobarocă și „pastoralele cosmice” Musica Mundana a celei de-a doua simfonii prin antropologizarea istoriei în a treia simfonie „Escatologie” la monodrama Musica Humana în a patra simfonie. Dicotomia Musica Mundana - Musica Humana nu este întâmplătoare: în metoda creativă a lui V. Silvestrov, rămâne relevantă, lucru confirmat de dramaturgia ultimei sale lucrări - a noua simfonie (2019).

Cuvinte cheie: Simfoniile timpurii ale lui V. Silvestrov, evoluția stilului, viziunea asupra lumii, Musica Mundana, monodrama