| |
Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI
În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului. |
|
| |
Rezumat: Studiul de faţă îşi propune să surprindă atitudinea ierarhiei Bisericii greco-catolice din Transilvania în secolul al XVIII-lea faţă de religiozitatea populară tradiţională. Se porneşte de la constatarea că, în momen-tul unirii cu Biserica romană, episcopul şi protopopii români au expimat o poziţie conservatoare în materie de rit şi de drept canonic, ambele considerate a fi esenţiale pentru stabilitatea internă şi coeziunea Bisericii lor şi, implicit, pentru identitatea ei. Imaginea pe care au dorit să o transmită a fost aceea de comu-nitate religioasă omogenă (prin „legea”, prin tradiţia sa), ce-şi propunea să rămînă la fel, neschimbată. Totuşi, pînă în 1729, în principal datorită influenţei iezuite, se poate observa în textele cu valoare normativă o tendinţă de a se inter-veni în sfera practicii religioase, accentuîndu-se nevoia de rigoare şi disciplină în activitatea liturgico-sacramentală a parohilor şi a comunităţilor. Tendinţa s-a estompat în perioada episcopului Inochentie Micu (1730-1744), cînd s-a reafir-mat programatic ataşamentul elitei clericale româneşti faţă de tradiţia biseri-cească răsăriteană, faţă de obiceiul statornicit. În acea atmosferă ideatică nu a fost loc pentru discuţii despre eventuala corectare a unora dintre formele tradiţionale ale religiozităţii populare. Aceasta, cu toate că din afara respectivei Biserici (îndeosebi de către cei iritaţi de revendicările cu caracter politic ale episcopului unit) era formulat în mod recurent reproşul că românii se află în cea mai grosolană ignoranţă, practicînd nenumărate superstiţii şi vrăji. Mişcările ortodoxe dintre anii 1744-1761, de contestare a formulei greco-catolice, au obligat ierarhia unită să reacţioneze. Ea a declanşat atunci un amplu proces transformator, menit să releve identitatea acelei Biserici, ca una confesională. Conceput în interiorul acelei denominaţiuni, de o elită formată la Roma, Viena şi Trnava, discursul care a direcţionat întregul proces conţinea ideea centrală că unirea n-a adus nicio schimbare în tradiţia bisericească, în lege. E de remarcat însă că unii membri ai acelei generaţii, familiarizaţi cu noile curente reforma-toare ostile pietăţii baroce – curente ce au relansat spiritul reformator tridentin –, au ajuns să se raporteze critic la unele ipostaze ale religiozităţii populare, la devoţiunile şi ritualurile considerate a fi simple adaosuri, lipsite de temeiuri biblice sau patristice. În Păstoriceasca datorie (publicată la Blaj în 1759), episcopul Petru Pavel Aaron atacă deschis asemenea practici, pentru prima dată în discur-sul oficial al ierarhiei greco-catolice din Transilvania. Majoritatea obiceiurilor incriminate erau legate de ciclul marilor sărbători creştine, sărbători pe care episcopul, în conformitate cu un important imperativ tridentin, le dorea transformate în momente dedicate exclusiv rugăciunii şi comportamentului pios. De reprimat, în viziunea episcopului Aaron, erau şi alte vechi categorii de abuzuri: farmecele, descîntecele şi vrăjitoriile, dar şi căsătoriile clandestine, încheiate fără ştiinţa preotului locului. Singular în epocă, atacul declanşat de Petru Pavel Aaron va fi urmat, cîteva decenii mai tîrziu, de cel pornit de iozefinism împotriva obstacolelor aflate în calea proiectului aulic de regularizare a practicii religioase şi de uniformizarea a cadrului instituţional ecleziastic din monarhie. După anul 1780, episcopatele, inclusiv cel greco-catolic din Transilvania, au fost vrînd-nevrînd integrate în acest amplu demers modernizator, ale cărui rezultate n-au fost însă pe măsura aşteptărilor monarhului reformator.
Cuvinte cheie: Biserica greco-catolică din Transilvania, religiozitate populară, tradiţie bisericească, reformism catolic, superstiţii, iozefinism |
|
