| |
Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI
În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului. |
|
| |
Rezumat: În acest articol urmăresc două scopuri: (i) să descriu organizarea acţiunilor (violente) regăsite în discursul oficial din România Comunistă, încercând totodată să arăt în ce fel a variat în timpul celor trei perioade ale comunismului românesc: Stalinistă, post-Stalinistă şi a socialismului târziu şi (ii) să identific ce tip de agenţă a fost prescrisă pentru agenţii acestor acţiuni, şi prin aceasta, cum arăta comunitatea politică imaginată de discurs. Analiza mea urmează două axe: transactivitatea (Theo van Leeuwen) şi reprezentarea congruentă-noncongruentă (Halliday şi Matthiessen). În prima perioadă, violenţa pare să fie deschisă, cu agenţi relativ clari şi pacienţi, acţiuni reprezentate mai mult sau mai puţin congruent. Acum, violenţa pare a fi o formă de societate politică. Perioada următoare este martoră la o tendinţă progresivă către eliminarea agenţilor, înzestrând cu agenţă agenţi falşi şi exprimând acţiuni noncongruente, Aşadar, acţiunea socială în general (şi violenţa în particular) devine mai puţin imaginabilă în termeni dinamici, cum ar fi activitatea agenţilor autonomi şi mai mult în termeni situaţionali, cum ar fi efectul determinismelor neexplicate. Violenţa (acum exclusiv deţinută de stat) se retrage din discursul general, dar rămâne o prezenţă ameninţătoare în fundal. Actorii împuterniciţi politic anterior în discursul violenţei sunt privaţi treptat de agenţă.
Cuvinte cheie: violenţă, discurs, luptă de clasă, comunitate politică, stalinism, inamic |
|
