Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA BIOETHICA - Ediţia nr.1 din 2008  
         
  Articol:   CONTINGENŢA OMULUI ÎN EPOCA MANIPULĂRII SALE GENETICE (TRADUCERE MARIA ALUAŞ).

Autori:  ALESSIO MUSIO.
 
       
         
  Rezumat:  Tema contingenţei omului constituie un fel de leit-motiv al gândirii filosofice, dar în ultimii ani cercetarea cu privire la această temă a suferit – după cum vom vedea – o modificare. Dar ce înseamnă termenul “contingenţă”? În mod clasic acest termen desemnează condiţia proprie a tot ceea ce e posibil să cunoaştem, şi, prin urmare, şi condiţia omului. Astfel, se spune că omul, ca orice organism empiric, este ceva ce există, dar care ar putea foarte bine să nu existe, deci ceva ce nu are un motiv să existe în sine, prin urmare spunem că pentru a exista omul depinde altul.  
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă