Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA THEOLOGIA%20CATHOLICA - Ediţia nr.3-4 din 2011  
         
  Articol:   ATITUDINEA PĂRINŢILOR GRECI AI BISERICII DIN VEACURILE II-III FAŢA DE TRADIŢIA ORATORICĂ.

Autori:  .
 
       
         
  Rezumat:  

Atitudinea părinţilor greci ai bisericii din veacurile II-III faţa de tradiţia oratorică. Arta oratorică păgână pierduse mult din importanţa sa practică în perioada secolelor II-III, transformându-se într-o „artă pură”, şi câteodată într-un estetism de suprafaţă. Problema principală pentru orator devine dobândirea succesului la ascultători, cărora nu le impunea atâta conţinutul cuvântării, cât însăşi tratarea estetică a temei. Acest fapt presupunea nu numai eleganţă şi fineţe în rostirea discursurilor, dar şi desprinderea de limba comună şi apropierea din punct de vedere semantic şi morfologic de dialectul atic, limba literară a marilor clasici. Stilul oratoric era elevat, bogat ornamentat cu figuri de stil, după tradiţia discursului epideictic clasic. Faţă de o astfel de elocinţă, au adoptat o atitudine ostilă nu numai scriitorii creştini greci şi latini, dar şi numeroşi gânditori păgâni ai Antichităţii târzii. Prin studiul de faţă ne propunem să evidenţiem atitudinea părinţilor greci ai Bisericii din secolele II-III faţă de tradiţia oratorică. Aceştia şi-au dat seama că expresiile şi figurile stilistice ale oratoriei profane se aflau în contradicţie cu simplitatea adevărului creştin, pe de o parte, şi că puterea elocinţei se manifestă nu pentru apărarea adevărului, ci la justificarea minciunii şi înşelătoriei, pe de altă parte. De aceea, aceştia, admirând stilul scrierilor vetero şi neo-testamentare, au susţinut expunerea adevărului de credinţă într-o formă elegantă şi simplă.

Cuvinte cheie: simplitatea stilistică, adevărul, claritatea, arta oratorică, Părinţii greci ai Bisericii

 
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă