| |
Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI
În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului. |
|
| |
Rezumat: Luarea în derâdere a religiei instituţionalizate: a râde de zei, a râde de creştini. Când ne gândim la antichitatea târzie, ne vine în minte imaginea unui control riguros şi intolerant al imaginilor, al scrierilor, al ideilor şi al manifestărilor publice. Epoca lui Iustinian de exemplu este frecvent asociată cu închiderea şcolii filosofice platonice din Atena, precum şi cu măsuri anti-păgâne şi anti-iudaice. În realitate antichitatea târzie se caracteriza printr-o permisivitate mult mai mare în această privinţă. Ironiile la adresa diverselor culte religioase aveau deja o tradiţie chiar înainte de răspândirea creştinismului. Cicero sau poetul satiric Marţial constituie două exemple „culte” ale acestei atitudini, cărora li se adaugă nenumărate reprezentaţii stradale sau scenice ale actorilor şi mimilor. Creştinismul n-a scăpat nici el. În secolul al doilea Lucian de Samosata sau Celsus luau în râs credulitatea creştinilor, învăţătura lor despre Dumnezeul care s-a născut din fecioară sau ritualurile botezului şi euharistiei. Există însă numeroase mărturii despre actori care au mimat primirea tainei botezului şi care, după aceea, s-au simţit şi s-au declarat creştini. Pe de altă parte, deriziunea la adresa cultelor religioase, inclusiv a creştinismului, a continuat să existe şi şă stârnească râsul chiar şi în secolele V-VI. |
|
