Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA THEOLOGIA GRAECO-CATHOLICA VARADIENSIS - Ediţia nr.1 din 2012  
         
  Articol:   VOCI ALE SINGURĂTĂŢII – DESPRE ROLUL DRAMATURGULUI LA EUGENE IONESCO / STIMMEN DER EINSAMKEIT - ZUR ROLLE DES DRAMATIKERS BEI EUGENE IONESCO.

Autori:  ALINA NOVEANU. 		 
       
         
  Rezumat:  Voci ale singurătăţii – despre rolul dramaturgului la Eugene Ionesco. Înţelesul şi intenţia actului artistic şi a stării operei de artă sunt principalul obiectiv al următorului text aparţinând autorului româno-francez Eugen Ionescu. După mai multe dezbateri, precum controversa de la Londra (1958) cu Kenneth Tynan, Orson Welles și Philipp Toynbee, Ionescu încearcă să apere poziţia anti-realistă prin evidențierea ideii că adevărul artei se bazează pe actul expresiei însăşi şi nu pe vreo intenţie politică sau funcţie socială a artei. Împotriva oponenţilor săi, ceea ce apără teza lui Ionescu este că societatea se poate baza doar pe solitudinea celor care sunt pregătiţi să gândească, să confrunte şi să schimbe modelele sociale care au tendinţa de a deveni absurde („societatea adevărată este deasupra socialului”). Arta reprezintă o cale de a descoperi golul falsei comunicări şi de a crea spaţiu pentru o soluţie, care, oricum, trebuie întotdeauna să fie una individuală. Artistul nu poate să dea cu arta sa un răspuns la (surprinzătoarele?) temerile comune, speranţele şi visele indivizilor; poate doar să dea o expresie artistică la aceste mari probleme şi întrebări. Cu acest refuz al artei ca mijloc pentru o ideologie, Ionescu speră să salveze vechea funcţie a artei ca decor pentru comunitate. Ridicând aceste întrebări, arta poate ajuta la restaurarea unei comunităţi adevărate a gânditorilor individuali („din nou: a fi uman nu presupune doar o funcţie socială”), care au voie să stea ca entităţi separate şi nu sunt dizolvaţi în anonimatul necomunicării, ci întotdeauna conectând societatea modernă.

Cuvinte-cheie: intenția actului artistic, statutul de operă de artă, Londra - controversă (1958), Kenneth Tynan, Orson Welles, Toynbee Philipp, poziție antirealistă, expresie, intenție politică, funcția socială a artei, vid, comunicare falsă, temeri comune, speranțe, vise, persoane fizice, ideologie, comunitate, societate.

 
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă