Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA THEOLOGIA CATHOLICA - Ediţia nr.3 din 2009  
         
  Articol:   RITURI DE HIROTONIRE A DIACONESELOR ÎN BISERICILE ORIENTALE.

Autori:  VERIDIANA-VICTORIA BOLFĂ.
 
       
         
  Rezumat:  În riturile bizantine de instituire a unei diaconese ritualul este mereu definit drept χειροτονια. În majoritatea ritualurilor ritul hirotonirii diaconesei vine îndată după acela al hirotonirii diaconului, înaintea celor privind subdiaconul şi lectorul şi fiind foarte asemănător cu ritul hirotonirii diaconului. Şi în cel mai vechi ritual bizantin complet privind hirotonirea diaconeselor care se păstrează (Euhologul manuscrisului Barberini grec 336 din Biblioteca Vaticana, din sec. al VIII-lea), sunt descrise una după alta hirotonirea (χειροτονια) episcopului, a prezbiterului, a diaconului, a diaconesei şi a subdiaconului; apoi se descrie desemnarea (προχειρισεως) lectorului şi psalmistului şi a superioarei dintr-o mănăstire. Sunt şi ritualuri în care diaconesa nu figurează imediat după diacon, ci după toţi membri bărbaţi dintre clerici, asceţi şi alte categorii. Astfel, poziţia diaconesei în cadrul ierarhiei clericale apare nesigură şi puţin clară. În tradiţia caldeană gestul rugăciunii cu impunerea mâinilor din partea episcopului împreună cu invocarea harului Spiritului Sfânt este interpretat nu ca o hirotonire (χειροτονια), ci ca o binecuvântare.

Cuvinte cheie: diaconeasă, hirotonire, cheirotonia, cheirothesia, binecuvântare, ritual
 
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă