Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

    În mentalitatea colectivă specifică satului tradiţional, căsătoria este un act esenţial al devenirii umane, reclamat de dezvoltarea firească a individului dar şi de construcţia socială a comunităţii. Fiecare dintre cei doi actanţi sunt protagoniştii unor roluri şi satusuri diferite, ipostaziate în sistemul dual al schimbului: o parte a sistemului primeşte un membru şi anumite bunuri materiale, cealaltă parte – le cedează.
În satul tradiţional (dar şi în actualitate, într-o mare măsură), căsătoria are o mare importanţă economică.
Pentru ca noul cuplu să fie recunoscut şi acceptat de comunitate, trebuiau respectate câteva reguli impuse de biserică: de exemplu, era interzisă căsătoria până la gradul al III-lea. Cununia religioasă era obligatorie dar existau şi cazuri în care unele cupluri se căsătoreau religios când aveau deja copii. Un rol important juca, în stabilirea şi organizarea viitoarei nunţi, obiceiul strigărilor în biserică; aceste strigări au devenit, ulterior, un soi de instituţie publică cu rol de instanţă morală. Un alt cuvânt de spus important l-a avut biserica în fixarea zilelor în care se puteau face nunţi. Cele mai multe informaţii din teren atestă faptul că în prima jumătate a secolului trecut, nunţile se făceau, în satele sălăjene, joia şi/sau vinerea. Explicaţia este unanim aceeaşi: finalizarea nunţii până duminica, zi rezervată exclusiv bisericii.
Căsătoria religioasă sau nunta creştină este un act petrecut cu binecuvântarea lui Dumnezeu şi are loc în biserică, consfinţind uniunea dintre miri. Pentru biserică, cununia este o taină: Taina Căsătoriei sau a Nunţii, una din cele şapte Taine bisericeşti.
Folclorul adiacent nunţii este, probabil, cea mai consistentă secţiune a folclorului românesc, la fel de complex ca şi însăşi secvenţa nunţii.
Concluzionând, din perspectiva cercetării nu doar teoretice, de birou, ci şi a studiului în teren, se poate spune că nunta reclamă o abordare pluridisciplinară şi transdisciplinară, trecând de aspectele ce ţin de etnografie şi folclor, necesitând observaţii religioase, economice, juridice, politice, sociale, demografice, mentalitare sau de teoria genului; iar această abordare teoretică şi aplicativă a căsătoriei şi a nunţii fac din orice cercetare serioasă un cert demers antropologic.

Cuvinte cheie:  satul tradiţional, căsătorie, nuntă, cununie religioasă, folclorul de nuntă