REZUMAT. Sensibilitate și progres în călătoria sentimentală raționalizată a lui Mary Wollstonecraft. Mary Wollstonecraft (1759-1797) credea cu tărie în libertatea individuală și în cultivarea sinelui. Prin urmare, ea vorbește adesea în scrierile sale despre educația și independența femeilor. Nesăbuită de-a lungul vieții sale, Wollestonecraft este adesea surprinsă în mișcare, nu doar în căutarea unei vieți mai bune, ci și în căutarea propriilor sale intuiții, când vine vorba de interpretarea critică a unui text. Motivul mobilității intelectuale apare adesea în scrierile sale despre educație, în lucrările sale filosofice, în romane sale, dar și în ultima sa publicație, „Letters Written During a Short Residence in Sweden, Norway and Denmark” (1796). În acest articol, îmi propun să trasez multiplele înțelesuri ale conceptului de „mobilitate” și să discut în detaliu ideea de evadare prezentă în scrisorile lui Wollestoncraft, în încercarea de „merge mai departe” decât o face Laurence Sterne atunci când propune noțiunea de „călătorie sentimentală” (A Sentimental Journey Through France and Italy, 1768). Mai mult decât atât, vom identifica în plimbările singuratice și reveriile fantastice din „Scrisori” înclinația lui Wollstonecraft către sublim (atât natural, cât și textual), dar și ideile lui Rousseau despre mișcare și exercițiu fizic (cf. Reveries of the Solitary Walker, 1782). Pe de-o parte, contextul pe care mă axez este cel al ideilor despre limitele impuse de vârstă asupra sensibilității feminine, care se fac cunoscute la finele secolului al XVIII-lea. Pe de altă parte, îmi propun să încadrez jurnalul de călătorie al lui Wollestonecraft în întreaga sa operă și să scot la lumină faptul că, prin prisma calității sale sintetizatoare, acesta poate fi înțeles ca fiind rezultatul unui „travaliu” sau a unei „osteneli a dragostei.”

Cuvinte-cheie: femei scriitoare, Mary Wollstonecraft, sensibilitate, călătorie, sublim, Sterne, Rousseau, reverie.