Rezumat: Istoria comunismului lui Vișniec: „psihopatologia” și „trauma” politică în heterotopiile și atopiile socialiste. Această contribuție este axată pe celebra dramă scrisă de către dramaturgul Matei Vișniec și mai ales pe particularitățile clinicilor de psihiatrie comuniste. Prin intermediul antropologiei, articolul acesta speră să pună în lumină mișcările ascunse care privesc conducerea acestor instituții și asupra modului în care pacienții/deținuții au reușit să reziste la unele dintre cele mai tulburătoare greutăți care erau comune în acea perioadă și în acele locuri. Această analiză a fost realizată scenă după scenă și prezintă, prin urmare, câteva observații personale aprofundate, însoțite de studii importante care au legătură directă cu drama dar și de înțelepți care analizează situația generală (ca, de pildă, câteva eseuri de Michel Foucault și Erving Goffman) care permit actualizarea unui punct de vedere general despre dinamicele antropologice puse pe scena. Analiza poate duce, de asemenea, la noi modalități de discuție despre drama această și, poate, la unele dezbateri interesante, deși drama în sine nu este atât de recentă. Totuși, scopul principal al acestui articol este demonstrarea modului în care filonul primordial al Absurdului, prezent în Vișniec, a devenit mult mai legat de istoria însăși, iar scopul ulterior este de de a sublinia etica puternică a dramei.

Cuvinte-cheie: comunism, clinici psihiatrice, Pan-anopticon, alienare, rezistență mentală, limbă de lemn, pacienți anomici.