Rezumat: Relațiile dintre natură-transcendență și eu-natură în lirica lui Sándor Weöres. În poeziile lui Sándor Weöres flora și fauna nu sunt doar un fel de decor, un fundal alegoric/metaforic care servește la reprezentarea alienării eului, la experiența unui univers haotic al secolului XX, ci mai degrabă realitatea entităților independente de conștiința subiectivă, o realitate care poartă în ea însăși secretele uitate ale Creației și care indică, în mod evident, spre un scop final, un sens transcendent. Lucrarea de față, examinează modul în care relația dintre eu și natură poate fi legată de viziunea specifică asupra lumii și experiențele transcendentale ale acestei lirici.

Cuvinte-cheie: poezie maghiară, literatura secolului 20, timp și eternitate, natură, credință