Rezumat: Exprimarea cauzalităţii în latină și în limbile romanice: tipare formale și gradație intensională. Articolul de față își propune să facă câteva observații cu privire la modalitățile de exprimare a cauzalității în latină și în limbile romanice. Într-o primă etapă, ne vom ocupa de ontologia și natura multiplă a cauzalității, dar și de descrierea tiparelor formale de actualizare a raportului cauzal ce se poate realiza între două propoziții, două enunțuri sau două situații de comunicare. Apoi, vom analiza relația care se stabilește între cauzalitate și subiectivitate și vom ilustra acest tip de relaționare cu ajutorul unor conectori cauzali cu funcție argumentativă și/sau metadiscursivă. De fapt, în această etapă, vom face o descriere succintă a funcționării sintactice și semantice a construcțiilor cauzale cu valoare explicativă, introduse de conectorii prototipici: (lat.) NAM, (fr.) car și (rom.) căci, pentru a pune în valoare asemănările și, mai cu seamă, diferențierile de funcționare dintre aceste unități lexico-gramaticale.

Cuvinte-cheie: relația de cauzalitate, subiectivitate, conectori cauzali, coeziune, coerență, latină, limbi romanice