Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA HISTORIA - Ediţia nr.2 din 2018  
         
  Articol:   MEMBRII ASTREI LA ÎNCEPUTUL SECOLULUI AL XX-LEA / ASTRA’S MEMBERSHIP IN THE EARLY 1900s.

Autori:  VLAD POPOVICI.
 
       
         
  Rezumat:  Membrii Astrei la începutul secolului al XX-lea. Studiul continuă şi dezvoltă cercetările iniţiate de V. Moga la începutul anilor 2000 privind corpul membrilor Astrei în perioada 1913-1920 printr-o extensie cronologică spre începutul secolului şi o analiză mai detaliată a evoluţiilor din perioada Primului Război Mondial. După ce în primii ani ai secolului al XX-lea Asociaţiunea a trecut printr-o perioadă de stabilizare a numărului membrilor, începând cu anul 1906, parţial ca efect al momentului festiv reprezentat de inaugurarea Muzeului Astrei în anul precedent, a urmat o perioadă de creştere, ce şi-a atins vârful în 1912, anul imediat următor jubileului de 50 de ani. Efectul combinat al stingerii interesului după momentul festiv şi al izbucnirii războiului a cauzat un recul consistent, care s-a oprit abia în anul 1916, ca urmare a eforturilor conducerii Asociaţiunii la toate nivelurile, însă abia anul 1919 a adus revenirea la situaţia antebelică. Din punct de vedere al compoziţiei şi profilului corpului membrilor, este evident că Astra a mobilizat energiile individuale şi instituţionale ale tuturor straturilor socio-profesionale, o pondere semnificativă având instituţiile de credit, avocaţii şi clerul, urmaţi de învăţători şi profesori, „proprietari” (de mine, agricoli etc.), funcţionărimea măruntă, medici şi farmacişti, ofiţeri, meseriaşi şi comercianţi şi, bineînţeles, ţărani – aceştia din urmă dominau o categorie aparte, cea a „membrilor ajutători”, care includea câteva mii de persoane. Femeile au reprezentat o prezenţă relativ discretă în rândul Astrei, numărul şi ponderea lor rămânând reduse înainte de 1919 şi apărând legate, de multe ori, de parteneri masculini.

Cuvinte-cheie: asociaţii culturale, Transilvania, Ungaria, începutul secolului al XX-lea, societate civilă, prosopografie
 
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă