| |
Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI
În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului. |
|
| |
Rezumat: Viorica Guy Marica – istoric de artă și estetician de marcă a celei de a doua jumătăți a veacului al XX-lea din România - surprinde înainte de toate prin chemarea aplicată de care a dat dovadă pentru o fascinantă diversitate. De la Gotic și Renaștere la Clasicism, de la Boldung Grien la Derain și opera lui Ingres, de la Dürer la Van Gogh ori de la Sebastian Hann și orfevrăria transilvană în epoca barocului la texte „deschise” despre istoria picturii moderne, plaja de interes este atât de largă, temele acoperite atât de impresionant – variate încât, în ansamblu, opera doamnei Viorica Guy Marica propune un spectacol al libertății spiritului critic, pe de o parte, dar și dă măsura unei culturi – nu doar a unei culturi plastice, strict specializate – de o fascinantă cuprindere și exactitate.
Dar, dincolo de toate acestea, ar fi de subliniat încă de la început o trăsătură a modului în care Viorica Guy Marica s-a apropiat și ne-a apropiat atât de operele de artă cât mai cu seamă de artiști. Clasicismul în pictura franceză se deschide cu un citat din Stendhal: „Pictura nu este decât morala construită”. Cuvintele lui Stendhal nu sunt alese întâmplător. Dincolo de discuția eternă dacă există sau nu morală în artă, Viorica Guy Marica ne propune întotdeauna o înțelegere a demersului plastic dincolo de simpla interpretare a unei „lumi vizuale”. Încercarea permanentă de a confirma o „morală individuală”, evident cu rezonanțe plastice, dar niciodată ruptă de geografia socială în care valorile se reașează perpetuu, se consolidează sau se dizolvă, îl urmărește pe istoricul de artă de-a lungul întregii sale activități. Această „metodă” (niciodată excesiv utilizată, niciodată împinsă până în punctul mort al manierismului critic) o exprimă limpede, sub forma unui Avertisment, chiar Viorica Guy Marica, e drept, într-un context parțial dar cu răsfrângere generală: „De primordială importanță ni se pare nu comentariul estetic detașat, cât adevărul lăuntric și neconfundabil în care se cristalizează devenirea lăuntrică a artistului”. Acest „adevăr lăuntric”, această „devenire lăuntrică” reprezintă reperele fundamentale ale unei „morale plastice” pe care Viorica Guy Marica a aplicat-o ca o grilă de nemijlocire a artei în tot ceea ce a realizat de-a lungul impresionantei sale cariere.
|
|
