| |
Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI
În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului. |
|
| |
Rezumat: O minimă rezumare a ocurenţelor acestui termen de-a lungul timpului este necesară în logica cutumiară a oricărei prezentări sintetice. Cuvântul a fost semnalat pentru prima dată în 1870, când pictorul englez de salon, John Watkins Chapman foloseşte sintagma „pictura postmodernă” pentru a denumi fenomenul plastic european subsecvent picturii impresioniste franceze (în sensul în care folosim azi noţiunea de post-impresionism). Liviu Petrescu in Poetica sa, invocă apoi şi anul 1917, cuvântul fiind reperat într-o lucrare a lui Rudolf Pannwitz, citat de altfel şi în subsolurile volumului lui M. Cărtărescu. În 1926 apare pentru prima dată în titlul unei cărţi, Postmodernism and Other Essays, de Bernard Iddings Bell, iar în 1934 Federico de Onís folosea cuvântul postmodernismo pentru a desemna reacţia împotriva poeziei moderniste dificile şi experimentaliste. Termenul este preluat de Arnold Toynbee în 1939 şi folosit într-un sens cu totul diferit, proclamând sfârşitul erei moderne a burgheziei occidentale începute în secolul XVII. Apoi, în 1945, Bernard Smith desemnează prin acest concept o mişcare în pictură care depăşeşte abstracţionismul, denumită ulterior realism socialist. În anii ’50, în America, Charles Olson, împreună cu poeţii şi artiştii de la Black Mountain College vorbesc de un postmodernism revendicat mai degrabă din Ezra Pound şi William Carlos Williams, decât din poeţi formalişti precum T. S. Eliot. În 1959 şi 1960, Irwing Howe şi Harry Levin pledează pentru identificarea postmodernismului cu un fenomen de declin în cultura modernă înaltă. Abia începând cu sfârşitul anilor ’60 şi începutul anilor ’70 postmodernismul ajunge să semnifice o dezvoltare distinctă, o mutaţie în cultura americană, o modificare critică, dacă nu chiar un sfârşit al modernismului. Este sensul pe care, sub diferite înfăţişări, postmodernismul îl păstrează şi astăzi în dezbaterile teoretice. Dar, aşa cum observă Liviu Petrescu , interpretarea postmodernismului începe cu termenul însuşi – nu ca istorie a ocurenţelor, (...) ci sub aspectul evaluării. |
|
