| |
Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI
În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului. |
|
| |
Rezumat: Care e esenţa umorului evreiesc şi cum apare în filme şi în poveştile din filme? Există o caracteristică a ceea ce e amuzant în Biblie şi în tradiţiile comunităţii evreieşti? Poate ar trebui să luăm în considerare, aşa cum au sugerat unii autori (Eckardt, 1992), că noţiunea de umor evreiesc ar trebui înlocuită cu expresia, mult mai corectă din punct de vedere politic, umor printre/cu evrei, pentru că primul termen constrânge şi stereotipează, în timp ce alţi autori, ca Patricia Erens, aduce argumente pentru existenţa unui tip de naraţiune Yiddis în cinema, încercând să identifice elemente generale a acestui tip de narativitate: patos, umor şi umanitate (Erens, 1984). Şi dacă putem să folosim termenul de umor evreiesc, care sunt elementele fundamentale pe care le putem găsi în cinema? Folosind ca exemplu pe Radu Mihăileanu, regizorul francez născut în România, am găsit un răspuns pe care el l-a dat la un set de întrebări despre ceea ce este umorul evreiesc, cu referinţă la alte tipuri de umor. „Evreii spun o mulţime de glume despre ei… despre mamele lor, despre rabbi-ul lor, despre contabilul lor, despre Dumnezeu. Ei discută mereu cu Dumnezeu.” (Mihăileanu, 2000). Al doilea nivel de interogat se referă la mecanismul general care duce la umorul evreiesc, care e principala sa resursă. Un posibil răspuns poate să vină de la Henri Bergson, care, în cartea sa despre râs, Le rire (Bergson, 1901), sugerează că râsul a făcut viaţa socială posibilă pentru oameni. Dacă folosim argumentul lui pentru a încerca să explicăm umorul evreiesc în cinema, putem începe de la premisa teoretică că râsul face posibile circumstanţele sociale care sunt altfel de nesuportat de oameni. Consider că asta este explicit în cinematografia lui Radu Mihăileanu - şi o să mă refer în această lucrare la trei dintre filmele lui: Train de vie (Train of life, 1998), Va, vis et deviens (Live and become, 2005) şi Le Concert (The Concert, 2009), toate trei având în centru problemele de identitate (evrei şi ne-evrei) şi starea de a fi evreu, ca şi fenomen social.
Cuvinte cheie: umorul în cinema, Radu Mihăileanu, umor evreiesc, stereotipuri etnice în glume, dialogul în comedia şi personaje în cinema
|
|
