| |
The STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI issue article summary
The summary of the selected article appears at the bottom of the page. In order to get back to the contents of the issue this article belongs to you have to access the link from the title. In order to see all the articles of the archive which have as author/co-author one of the authors mentioned below, you have to access the link from the author's name. |
|
| |
Abstract: Niciodată nu s-a pus atât de acut problema morală asupra înseşi existenţei vieţii umane ca în ultimele decenii, de când dezvoltarea tehnologică a făcut posibilă intervenţia omului la nivelul aspectelor celor mai importante şi mai intime ale vieţii umane, prin „instrumentalizarea” actelor definitorii ale vieţii: naşterea şi moartea. Interogaţiile şi „răspunsurile” referitoare la problemele etice care privesc intervenţiile medicale, aplicarea descoperirilor ştiinţifice şi tehnologice în medicină sau cele referitoare la limitarea acţiunilor umane în hotărâri referitoare la viaţă constituie conţinutul conceptului bioetic care a relativizat viaţa şi care continuă să introducă în lume incertitudine, îndoială şi speranţă irealistă.
Trăim, astăzi, împlinirea idealului de creare a vieţii umane prin mijloacele tehnice, fără contribuţia nemijlocită a unuia dintre părinţi, şi chiar fără a amândurora. Scopurile pentru care „se produce” viaţă sunt foarte diverse: de la dorinţa părinţilor de a avea cu orice preţ un copil din trupul lor, până la clonare; aproape totul cade sub interogaţia fără finalitate a omului postmodern. Fenomenul fără discernământ al creării vieţii pune, însă – aşa cum domeniul bioeticii ne-a obişnuit deja – nenumărate întrebări: este moral ca omul să decidă, finalist, asupra vieţii, mai ales dacă nu este viaţa sa: când să aibe un copil şi când să evite aceasta sau când să decupleze de la aparate? Până unde şi până când pot să fie susţinute artificial funcţiile vitale ale organismului? Sau: este acceptabilă devansarea momentului morţii prin întreruperea funcţionării aparatelor de întreţinere a respiraţiei şi a circulaţiei? Dacă da, în ce condiţii, fără ca cineva să fie făcut vinovat de ucidere? În ce condiţii obiective este cu adevărat inutilă menţinerea supravieţuirii artificiale? Prin aceste practici dezvoltăm şi întărim, în sensul ei bun, viaţa umanităţii, sau determinăm noi înşine, din prea multa dorinţă de viaţă, încheierea şi „moartea vieţii”, printr-un dezastru? |
|
