AMBIENTUM BIOETHICA BIOLOGIA CHEMIA DIGITALIA DRAMATICA EDUCATIO ARTIS GYMNAST. ENGINEERING EPHEMERIDES EUROPAEA GEOGRAPHIA GEOLOGIA HISTORIA HISTORIA ARTIUM INFORMATICA IURISPRUDENTIA MATHEMATICA MUSICA NEGOTIA OECONOMICA PHILOLOGIA PHILOSOPHIA PHYSICA POLITICA PSYCHOLOGIA-PAEDAGOGIA SOCIOLOGIA THEOLOGIA CATHOLICA THEOLOGIA CATHOLICA LATIN THEOLOGIA GR.-CATH. VARAD THEOLOGIA ORTHODOXA THEOLOGIA REF. TRANSYLVAN
Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI
În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.
Autori: .
VIEW PDF: UN TEXT MISIONAR PROBLEMATIC: IOAN 20, 23 ŞI ACURATEŢEA TRADUCERII CELOR DOUĂ VERBE PRINCIPALE (ἀφίενται ȘI κεκράτηνται)
Una dintre temele centrale ale Ortodoxiei este sacerdotalismul, taina preoţiei ce reiese din acest text ioaneic, în care apostolii sunt trimişi la misiune, investiţi fiind cu puterea de a lega sau dezlega păcatele oamenilor. Problema care se ridică este legată de traducerea celor două perfecte ἀφίημι (“a lăsa, a ierta”) and κρατέω (“a ţine”), care în unele manuscrise ale Noului Testament (Codex Sinaiticus; Codex Alexandrinus; Codex Bezae), în câteva lecţionare şi în unele ediţii critice (Westcott and Hort; Nestle’s Greek New Testament), apar a fi verbe la perfect.
Potrivit gramaticii limbii Noului Testament, perfectul prezintă o acţiune trecută şi încheiată pentru observator. Astfel că Iisus îi înştiinţează pe apostoli că vor trebui să-i ierte pe toţi aceia care au fost deja iertaţi. Potrivit acestui scenariu, întreaga lor misiune se rezumă la autentificarea acţiunilor care s-au consumat deja în numele lor pentru binefacerea poporului. Cercetarea de faţă se concentrează asupra acestei problematici, subliniind rolul indicativului prezent al celor două verbe principale precum sunt întâlnite ele în tradiţia bizantină a manuscriselor Noului Testament şi în Codex-ul Vaticanus. Contextul lărgit al versetului prezintă suflarea Duhului Sfânt peste apostolii prezenţi, de către Hristos Cel Înviat, transformându-i pe aceştia într-o creaţie nouă, specifică post-pascală, oferindu-le prin aceasta puterea şi autoritatea necesară de a ierta păcatele. De aceea consider că prezenţa perfectului în logica acestui text, nu poate fi decât rezultatul unor greşeli ale scribilor. Diferenţa dintre prezentul ἀφίενται şi perfectul ἀφέωνται este dată de schimbarea a două litere în interiorul cuvântului, o eroare care s-ar fi putut înregistra în lumea scribilor Noului Testament.
Stabilirea indicativului prezent al acţiunii, devine o sarcină stringentă în lumea ortodoxă a studiilor biblice, deoarece în logica acestei moşteniri patristice, întregul nostru program misionar câştigă credit.
Cuvinte cheie: modul perfect, indicativul prezent, sacerdotalism, erori scribale, traduceri moderne
