Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA THEOLOGIA%20ORTHODOXA - Ediţia nr.2 din 2014  
         
  Articol:   RECENZIE - JEAN-CLAUDE LARCHET – BISERICA TRUPUL LUI HRISTOS II. RELAŢIILE DINTRE BISERICI, TRAD. DE MARINELA BOJIN, ED. SOPHIA, BUCUREŞTI, 2014, 256 P.

Autori:  .
 
       
         
  Rezumat:  Al doilea volum al trilogiei Profesorul Jean-Claude Larchet consacrată eclesiologiei, cu titlul: Biserica Trupul lui Hristos - urmând celui subintitulat: Natura şi structura Bisericii cu un conţinut foarte bogat - este structurat în patru capitole: Problema întâietăţii Scaunului Romei, Problema întâietăţii Scaunului de Constantinopol, Problemele legate de diaspora în veacul al XX-lea şi Biserica Ortodoxă şi celelalte confesiuni creştine. Autorul prezintă câteva temeiuri canonice ale întâietăţii de cinstire a Bisericii Romei, capitala Imperiului Roman, cea mai mare Biserică, apostolică şi una dintre cele mai vechi, dar atrage atenţia că „în imensul spaţiu latin aceasta era unica Biserică apostolică” (p. 11), spre deosebire de Răsărit, unde cea de la Ierusalim este prima dintre Biserici, Alexandria a fost prima cetate din Răsărit în toată perioada preconstantiniană şi cea din Antiohia fusese întemeiată de Sf. Apostol Petru, cu mult înaintea celei din Roma, Sf. Părinţi, începând cu Sf. Irineu de Lugdunum îi înfăţişează întotdeauna ca înte¬meietori ai Bisericii Romei pe Sf. Apostoli Petru şi Pavel. Primatul de onoare nu exprimă „o necesitate legată de o putere a Bisericii Romei asupra celorlalte Biserici şi nu comportă nici o conotaţie juridică” (p. 19), „nu înseamnă că Roma a fost considerată singura deţinătoare a adevăratei credinţe şi singura normă în materie de credinţă” (p. 21). Biserica Romei, în materie de disciplină bisericească, poate fi considerată o instanţă de revizuire, nu una de apel, deşi, în decursul primului mileniu creştin s-a văzut neputincioasă de a rezolva conflictele, nu avea nici rol de prezidenţă, căci niciunul dintre cele şapte Sinoade Ecumenice nu a fost convocat sau prezidat de episcopul Bisericii Romei, care „nu era văzută ca o Biserică superioară altor Biserici şi având putere asupra lor, nici că papa dispunea de privilegii pe care nu aveau ceilalţi patriarhi” (p. 24).  
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă