Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA THEOLOGIA%20ORTHODOXA - Ediţia nr.2 din 2012  
         
  Articol:   CREDINŢA, FAPTA ŞI MORALA ÎN OPERA MONAHULUI NICOLAE DELAROHIA.

Autori:  ȘTEFAN ILOAIE.
 
       
         
  Rezumat:  N. Steinhardt a fost unul dintre cei mai importanţi oameni de cultură români ai secolului XX. Scriitor şi publicist, a fost închis de comunişti, iar în detenţie a fost botezat creştin-ortodox. S-a călugărit la Mănăstirea Rohia din Maramureş, de unde şi-a continuat şi activitatea de scriitor. Opera sa este remarcabilă prin prezentarea creştinismului susţinut de actul cultural şi a unei culturi care se regăseşte în actul de credinţă. Din perspectivă creştină, credinţa, fapta şi actul moral sunt reperele cele mai importante ale operei şi vieţii lui N. Steinhardt. Iubitor al paradoxurilor folositoare, el a aşezat la temelia vieţii creştine textul scripturistic: ”Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele” – Marcu 9, 24. În viziunea lui, credinţa este legată direct de curajul de a crede, de îndrăzneala omului de a se autodepăşi. Credinţa produce cunoaşterea lumii, dar mai ales cunoaşterea interioară, spirituală. Pe de altă parte, credinţa este şi darul lui Hristos faţă de cei pe care El îi întâlneşte. Steinhardt însuşi se consideră un asemenea dăruit. Lui, Hristos i Se descoperă în Botez şi apoi pe parcursul vieţii.

Cuvinte cheie: N. Steinhardt, credinţă, morală, faptă, bine, rău.
 
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă