| |
Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI
În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului. |
|
| |
Rezumat: Folosirea Scripturii în reflecţia asupra infinităţii divine şi asupra progresului duhovnicesc fără sfârşit la sf. Grigore de Nyssa. Plecând de la tezele contradictorii emise de exegeţii operei Sf. Grigorie de Nisa asupra inspiraţiei scripturistice a doctrinei infinităţii divine şi a progresului spiritual fără sfârşit, am încercat să analizez felul în care Scriptura este prezentă în elaborarea acestui complex de idei. Am propus o distincţie în interiorul reflecţiei Sf. Grigorie între două aspecte ale infinităţii divine: «infinitate adiastematică», respectiv «infinitate de plenitudine». În lumina acestei distincţii, am identificat textele scripturistice pe care Sf. Grigorie le invocă şi maniera în care le interpretează. A reieşit o asimetrie între abundenţa de texte mobilizate în sprijinul primului aspect al infinităţii divine şi numărul relativ mic de citări scripturistice în favoarea celui de-al doilea. Regăsim, în schimb, aceeaşi abundenţă de texte pentru a ilustra doctrina corelativă a progresului spiritual fără sfârşit («epectaza»). Primul aspect al infinităţii divine (infinitatea adiastematică) reprezintă modul în care Sf. Grigorie înţelege să ilustreze diferenţa ontologică dintre creatură şi Creator, şi tot el explică de ce o cunoaştere conceptuală a Creatorului este imposibilă. Într-un context trinitar, acest aspect al infinităţii divine explică de asemenea posibilitatea coeternităţii persoanelor Sfintei Treimi. Dar deşi are cauţiunea abundentă a Scripturii, e uşor de observat că infinitatea adiastematică nu permite înţelegerea doctrinei spirituale a Sf. Grigorie. Pe de altă parte, infinitatea de plenitudine, chiar dacă mai puţin sprijinită direct de mărturia inspirată, reprezintă fără îndoială fundamentul doctrinei progresului spiritual infinit. Cum reuşeste Sf. Grigorie să neutralizeze această asimetrie şi cum se explică absenţa aproape totală a Scripturii din reflecţia asupra infinităţii de plenitudine? Plecând de la câteva texte extrase din Contra lui Eunomiu, Comentariul la Cântarea Cântărilor, Viaţa lui Moise şi Despre suflet şi înviere, am sugerat că răspunsul poate fi găsit observând felul în care, în gândirea părintelui capadocian, infinitatea de plenitudine şi doctrina progresului spiritual fără sfârşit se implică reciproc. Mai precis, întrucât aceste două idei sunt corelative, textele scripturistice pe care Sf. Grigorie le invocă în sprijinul «epectazei» (efect) se răsfrâng şi asupra infinităţii de plenitudine (cauză) oferindu-i retrospectiv cauţiunea mărturiei inspirate. Infinitatea de plenitudine este astfel citită ca o idee provenind (fie şi în mod indirect) tot din Scriptură şi în perfect acord cu ea. |
|
