Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA THEOLOGIA%20ORTHODOXA - Ediţia nr.2 din 2006  
         
  Articol:   LUMIERE ET TENEBRES DANS LA TRADITION JOHANNIQUE / LUMINĂ ŞI TENEBRE ÎN TRADIŢIA IOANEICĂ.

Autori:  YVES-MARIE BLANCHARD.
 
       
         
  Rezumat:  Lumină şi tenebre în tradiţia ioaneică. Motivul luminii reprezintă o temă predilectă a Evangheliei a IV-a, termenul „lumină” apărând de 23 de ori în această evanghelie, de 6 ori doar în prologul evangheliei. Lumina primeşte în tradiţia ioaneică, în folosirea sa simbolică o dublă simbolistică: hristologică şi antropologică. Această simbolistică va reprezenta o cheie de lectură a întregului corpus ioaneic, exemplificată de către autor prin interpretarea: prologului ioaneic, a convorbirii cu Nicodim şi a capitolelor 8-12 ale evangheliei, regrupate sub titlul „lumina lumii”. Toate cele şase ocurenţe ale termenului „lumină”, apar în prologul ioaneic regrupate în secţiunea iniţială, în care autorul îşi propune o actualizare a creaţiei. Lumina reprezintă atributul principal al Logosului (1,4), împărtăşirea ei participând la auto-revelarea lui Dumnezeu prin intermediul Logosului. În convorbirea cu Nicodim, tema luminii apare de cinci ori în ultimele trei versete ale sale, corelată revelării planului divin de mântuire a lumii (3,16-17), dualitatea lumină-întuneric (tenebre) căpătând valoare de etalon al judecăţii finale. În capitolele 8-12 ale evangheliei a IV-a, lumina devine expresia figurată a activităţii mântuitoare a Cuvântului întrupat, activitate de iluminare a omului întunecat. Evanghelistul insistă asupra capacităţii luminii de a lumina pe cei credincioşi într-o manieră care depăşeşte limita unei relaţii de exterioritate, finalizându-se în transformarea acestora în „fii ai luminii”. Lumina constitue în tradiţia ioaneică metafora sensibilă a realităţii invizibile, simbolismul ei aplicându-se totodată: auto-revelării lui Dumnezeu prin intermediul Cuvântului; orientării practice a fiinţei umane, devenită capabilă de o adevărată discernere etică cât şi stării de har, în care fiinţa umană devine participantă la fiinţa divină, în dimensiunea comunicării gratuite a harului.  
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă