Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA THEOLOGIA%20ORTHODOXA - Ediţia nr.2 din 2005  
         
  Articol:   LE MOUVEMENT LITURGIQUE / MIŞCAREA LITURGICĂ.

Autori:  PAUL DE CLERCK. 		 
       
         
  Rezumat:  Mişcarea liturgică. Originile Mişcării liturgice se regăsesc în curentul de reînnoire a studiilor teologice promovat spre sfârşitul secolului XIX de către papa Leon al XII-lea. Această reînnoire fundamentată pe o valorizare a gândirii Sfântului Toma de Aquino se fructifică în elaborarea unor faimoase dicţionare de teologie şi în întemeierea unor institute de filozofie tomistă precum cel de la Louvain (1987). Reînnoirea liturgică debutează cu Mişcarea euharistică concretizată în organizarea de asociaţii şi congregaţii pentru Adorarea euharistică între anii 1800-1860. Începând cu anul 1881 se organizează Congrese euharistice (1881 Lille – 1903 Roma) care promovează împărtăşirea frecventă. Mişcarea euharistică primeşte soluţii în decretele papei Pius al X-lea: Sacra Tridentina Synodus şi Quam singularii Christus amore unde se propune împărtăşirea zilnică şi împărtăşirea copiilor de la vârsta de 7 ani. Mişcarea liturgică e diferită de cea euharistică prin animatori: benedictinii respectiv iezuiţii şi franciscanii şi prin obiect: liturghia în ansamblul ei respectiv Sfânta Euharistie. Mişcarea liturgică este iniţiată de către benedictinul Prosper Guéranger. Fermentul proiectului său sunt învăţăturile despre Biserică- fundament al societăţii şi despre liturghie ca suflet al acestei societăţi, prin urmare liturghia fiind prin esenţă socială. Mişcarea sa a dus la adoptarea liturghiei romane în defavoarea liturghiilor diocezane. Mişcarea liturgică se extinde din Franţa în Germania şi Belgia prin revigorarea ordinului benedictin în abaţiile de la Beuron şi Maredsous. Roma se afiliază acestei mişcări liturgice prin decretele papei Pius al X-lea din 1903 referitoare la muzica sacră şi prin reforma calendarului şi a sinaxarului. Istoricul Mişcării liturgice în prima jumătate a secolului XX este marcat în Belgia de Dom Lambert Beauduin care îşi fundamentează teologia pe principiul potrivit căruia liturghia este rugăciunea adevărată a Bisericii. În aceeaşi perioadă în Germania prin abaţia de la Maria Loach se organizează o ştiinţă liturgică ce se concretizeză în colecţia Ecclesia orans. Aggiornamento adus de Conciliul II Vatican la nivel liturgic se regăseşte în Constituţia despre liturghie: Sacrosantum concilium votată în 4 decembrie 1963. Principiile generale din capitolul 1 al Constituţiei definesc liturghia ca „exerciţiul funcţiei sacerdotale a lui Hristos; exerciţiul prin care sfinţirea omului este semnificată prin semne sensibile”. Se dezvoltă astfel o înţelegere hristologică a liturghiei care e împlinire sacramentală a operei lui Hristos şi nu doar o anamneză. Această viziune hristologică asupra liturghiei generează o ecclesiologie liturgică în spaţiul căreia se postulează folosirea limbilor naţionale. Constituţia conţine prevederi referitoare la misă (cap 2), la celelalte taine (cap 3), la Oficiul divin (cap 4) şi la anul liturgic (cap 5) precum şi la muzica şi arta sacră (cap 6 şi 7). Receptarea hotărârilor Conciliului II Vatican a reprezentat un lung proces de inculturaţie.  
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă