| |
Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI
În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului. |
|
| |
Rezumat: Liturghie şi culturi. Încă de la începuturile creştinismului au existat mai multe forme ale Liturghiei, determinate nu de diferenţe confesionale, ci de specificităţi culturale. Existau atunci variante ale Liturghiei aproape în fiecare metropolă, grupându-se în jurul sediilor patriarhale în ceea ce autorul numeşte “familii liturgice”. Alexandria, Antiohia sau Roma au fost centrele unor astfel de “familii”. Ele constituie un exemplu, foarte util astăzi, de inculturare, mai ales prin cazul Siriei, a cărei parte occidentală, inclusă în Imperiul Bizantin, slujea Liturgia în greacă, în timp ce partea orientală slujea în siriacă. Dialogul ecumenic, mai crede autorul, poate trage foloase şi din înţelegerea tradiţiilor, divergente în Apus şi Răsărit, cu privire la misterul iniţierii creştine. În Biserica primară Botezul, Mirungerea şi Euharistia se administrau împreună, de către episcopul care conducea o Biserică locală. Fragmentarea Bisericii locale, prin înmulţirea parohiilor, a dus la formarea a două tradiţii diferite: în Răsărit cele trei Taine s-au administrat în continuare împreună, dar cu săvârşirea Mirungerii nu de către episcop, ci de către preot. În Apus în continuare sarcina a rămas episcopului, dar s-a amânat din motive practice, separându-se de Botez. Secolul XII a adus apoi şi separarea Euharistiei. Astfel, practica occidentală poate fi asimilată unei tradiţii lucanice, pentru care Învierea şi Cincizecimea sînt etalate în timp, iar cea orientală tradiţiei ioaneice, pentru care Hristos a suflat Sfântul Duh asupra apostolilor în chiar ziua Învierii. |
|
