Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA THEOLOGIA%20GRAECO-CATHOLICA%20VARADIENSIS - Ediţia nr.2 din 2004  
         
  Articol:   DOCTRINA JUSTIFICĂRII ÎN TEOLOGIA REFORMATĂ CLASICĂ DE LA CALVIN ŞI BEZA .

Autori:  CORNELIU C. SIMUŢ.
 
       
         
  Rezumat:  Doctrina justificării în teologia reformată clasică de la Calvin şi Beza. Teologia reformată clasică, reprezentată în principal de Jean Calvin şi Théodore de Beze, promovează o doctrină a justificării cu profunde conotaţii cristologice. Astfel, unirea cu Cristos este o realitate subliniată cu precădere în operele celor doi teologi. În ciuda importanţei covârşitoare a justificării în teologia reformată, Calvin şi, mai ales de Beze, preferă să-şi înceapă discursul soteriologic pornind de la suveranitatea lui Dumnezeu manifestată în predestinare. Datorită acestui fapt, doctrina despre justificare a ajuns să fie analizată în contextul mai larg al predestinării. De fapt, justificarea a devenit o doctrină de legătură între două realităţi teologice fundamentale: planul tainic al lui Dumnezeu şi intervenţia lui Dumnezeu în istoria umanităţii. Din perspectiva predestinării, justificarea confirmă alegerea credincioşilor de către Dumnezeu întru viaţă veşnică şi a celorlalţi oameni întru pierzare veşnică. În acest context, principala funcţie a justificării este scoaterea în evidenţă a suveranităţii lui Dumnezeu care acţionează corect şi drept prin toate deciziile pe care le ia în privinţa oamenilor.  
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă