Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA THEOLOGIA%20GRAECO-CATHOLICA%20VARADIENSIS - Ediţia nr.1 din 2012  
         
  Articol:   STRUCTURA ORGANIZATORICĂ A CURIEI ARHIEPISCOPALE MAJORE A BISERICII ROMÂNE UNITE CU ROMA, GRECO-CATOLICĂ.

Autori:  OCTAVIAN FRINC.
 
       
         
  Rezumat:  Structura organizatorică a Curiei Arhiepiscopale Majore a Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-catolică. Gândită ca o structură de sine stătătoare, Curia Arhiepiscopală Majoră are rolul de a-l ajuta pe Arhiepiscopul Major în îndeplinirea atribuţiilor sale în calitate de cap şi părinte al Bisericii pe care o păstoreşte. Este obligaţia Arhiepiscopului Major de a o constitui şi de a o face funcţională în toate componentele sale: Sinodul permanent, Episcopii curiei, tribunalul ordinar, economul arhiepiscopal major, cancelarul arhiepiscopal major, comisia pe probleme liturgice precum şi alte comisii pe care le considera a fi necesare. Depinde de Arhiepiscopul Major precum şi de fiecare membru al Curiei rolul pe care acest organism îl joacă în cadrul Bisericii arhiepiscopale majore: dinamic, contribuind la stabilirea coordonatelor pastorale şi instituţionale după care evoluează Biserica sau static, răspunzând secvenţial la problemele imediate şi urgente cu care se confruntă Biserica. Relativ recent constituită, Curia Bisericii Române Unite cu Roma, Greco-Catolică îşi caută şi îşi interoghează propria fizionomie plecând de la asumarea responsabilităţilor ce-i revin prin statute şi raportându-se mereu la ţelul ultim, mântuirea sufletelor.

Cuvinte-cheie: Curia, Arhiepiscopul Major, Sinodul Permanent, Sinodul Episcopilor, episcopi ai Curiei, tribunalul ordinar, ofiţer de finanţe, comisioane, cancelar, lege specială, statut

 
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă