Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

Diversitatea şi unitatea creştinilor în primele trei veacuri. Diferenţele de perspectivă în exprimarea credinţei una au fost experimentate încă din primii ani ai creştinismului, odată cu conştientizarea de către ucenici a misiunii lor de a da mărturie după porunca Mântuitorului. Ca întotdeauna, unii din discipoli erau mai ataşaţi de tradiţiile părinţilor, alţii erau mai deschişi la nou, dar comunitatea creştină care se percepea tot mai mult ca ecclesia căuta, în deplin respect faţă de diversitate, unitatea întru crez; absolutizarea propriei perspective de către unele grupări nu a întârziat să dea de timpuriu naştere unor grupări sectare şi eretice care s-au desprins de Biserică şi au luat-o pe calea lor, această frângere a unităţii fiind socotită de antici rodul lucrării diavolului. Este greu de spus când s-au născut Biserica şi creştinismul, respectiv dacă putem vorbi despre un creştinism sau mai degrabă despre nişte creştinisme la început. Divergenţele liturgice, disciplinare şi doctrinare (căci fiecare biserică îşi avea propriile tradiţii, iar bisericile cele mai însemnate exercitau o influenţă asupra altora în aceste domenii) între diferitele biserici nu rupeau koinonia dacă erau socotite compatibile cu credinţa. Comuniunea se păstra prin schimbul epistolar şi vizite ale creştinilor în alte comunităţi, formularea simbolurilor de credinţă, adunări episcopale etc. dar şi prin intervenţii, în caz de divergenţe grave, ale comunităţilor cu autoritate. Creştinii primelor trei veacuri aveau simţul unităţii şi pluralităţii.

Cuvinte cheie: diversitate, unitate, Biserică, creştinism, comuniune, primat, părinţi, Paul, Hegesip, Abercius