Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA THEOLOGIA%20CATHOLICA - Ediţia nr.2 din 2007  
         
  Articol:   VENIREA FIULUI OMULUI ÎN EVANGHELIA DUPĂ MARCU. PARTEA I: ANALIZĂ INTERPRETATIVĂ. / DE ADVENTU FILII HOMINIS IN MARCO. PARTE I: INDAGINE INTERPRETATIVA.

Autori:  TEODOR COSTIN.
 
       
         
  Rezumat:  Venirea Fiului omului în Evanghelia după Marcu. Partea I: Analiză interpretativă. Evanghelia lui Marcu conţine trei pasaje de natură escatologică (8,38; 13,26-27; 14,61b-62), care ne vorbesc despre un viitor în care Fiul omului se va reîntoarce. Caracteristica lor comună, de a se referi la Dn 7,13, clasifică cele trei texte ca distincte de celelalte în care mai apare expresia „Fiul omului” în Marcu. Printr-o analiză sincronică a textelor menţionate, vom căuta să elucidăm mesajul acestei evanghelii privitor la venirea Fiului omului şi învăţătura cristologică ce rezultă din ea. În această primă parte a examinării, ne ocupăm de interpretarea individuală a celor trei texte care ne relatează despre venirea glorioasă a Fiului omului. După primul anunţ al patimii, morţii şi învierii (8,31), în contextul învăţăturii asupra exigenţelor pe care le comportă condiţia de ucenic al său pe drumul crucii şi recompensa în viaţa viitoare (8,34-38), Isus anunţă şi a doua sa venire în gloria Tatălui său (8,38). Mesianitatea este transportată în planul transcendental şi recompensa în cealaltă viaţă. Este vorba despre destinul fiecăruia şi despre viaţa veşnică, care este totul pentru om. Comuniunii cu Isus îi revine o prioritate absolută, trebuie să primeze înainte de toate, pentru că o asemenea comuniune cu Isus pe drumul crucii şi al morţii conduce la comuniunea cu el în gloria Tatălui său.  
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă