Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA THEOLOGIA%20CATHOLICA - Ediţia nr.1 din 2010  
         
  Articol:   TEOLOGIA CATOLICĂ ASUPRA EDUCAŢIEI A LUI ORESTES BROWNSON.

Autori:  ERALDO CACCHIONE S.J..
 
       
         
  Rezumat:  În articolul anterior s-a arătat din ce motive a ocupat Orestes A. Brownson un rol esenţial în dezbaterea asupra şcolii în societatea americană născândă din veacul al XIX-lea. Acest studiu completează expunerea teoriei educative a lui Brownson, aprofundând-o până la fundamentele sale teologice. Se propune teza potrivit căreia, în cazul lui Brownson, putem ajunge să vorbim despre o adevărată „teologie a educaţiei”. Principalele două teme teologice care ies în evidenţă în teoria educativă a lui Brownson sunt acelea a unei educaţii care să ajute persoana să descopere scopul supranatural pentru care a fost creată de Dumnezeu şi aceea a unei educaţii catolice – care să fie adică în stare a transmite dimensiunea universală sau „catolică” a cunoaşterii. Potrivit lui Brownson, aşa după cum realităţile obiective ale naturii, omului şi Bisericii constituie părţi în tensiunea dialectică a unul întreg al cărui fundament se află în actul creator al lui Dumnezeu, şi procesul formării subiective şi de dobândire a cunoaşterii presupune o tensiune dialectică între educarea dimensiunii naturale (studiile liberale şi instruirea şcolară) şi o educare a dimensiunii supranaturale (formarea religioasă şi sacramentele). Numai astfel se poate trece de la conceperea educaţiei ca şi o simplă instruire la o educaţie ca parte a lucrării Harului dumnezeiesc. În această perspectivă se poate vedea felul în care teologia „sintetică” a lui Brownson pe care am analizat-o în primul articol al acestei serii răzbate până în adânc din scrierile sale despre educaţie şi şcoala catolică.

Cuvinte cheie: Brownson, educaţie, şcoală, om, destinul veşnic, educaţie, Har, catolicism, ştiinţă, religie, teologie sintetică, studii liberale, naturalismul, supranatural
 
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă