Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA THEOLOGIA%20CATHOLICA - Ediţia nr.1 din 2006  
         
  Articol:   REFORMA ÎNVĂŢĂMÂNTULUI UNIVERSITAR ROMÂNESC: NOI PROVOCĂRI PENTRU COMUNITATEA ACADEMICĂ FRANCISCANĂ / LA RIFORMA DELL’INSEGNAMENTO UNIVERSITARIO RUMENO: LE NUOVE SFIDE PER LA COMUNITÀ ACCADEMICA FRANCESCANA.

Autori:  IOSIF BIŞOC.
 
       
         
  Rezumat:  Reforma învăţământului universitar românesc: noi provocări pentru comunitatea academică franciscană. Dacă Biserica este cel dintâi şi cel mai puternic factor de civilizaţie şi cultură al unui popor, şcoala, ca fiică a Bisericii, are tot dreptul să-şi revendice locul al doilea. Pe când Biserica formează mintea şi sufletul în cele spirituale ca să conducă naţiunile la adevărata fericire, şcoala înzestrează mintea cu cunoaşteri pozitive, venind în ajutorul Bisericii spre a completa educaţia, formând caractere bune şi luminate. Această afirmaţie ne indică faptul că alături de Biserică şi de activitate pastorală, fraţii franciscani care au activat pe meleagurile româneşti s-au îngrijit şi au favorizat învăţământul şi tot ceea ce înseamnă cultură şi şcoală. Chiar dacă nu întotdeauna au reuşit să ridice şi să întemeieze structuri şcolare, în spiritul misionar era întipărită dragostea de cultură şi şcoală. În ceea ce priveşte noi principii educative şi formative pentru un învăţământ universitar actual, comunitatea academică a Institutului Teologic Romano-Catolic Franciscan din Roman ia în consideraţie următoarele principii: nu există determinism în educaţie, de aceea, cadrul didactic va trebui să fie un mediator, să cunoască şi să se adapteze la noile ritmuri de învăţare şi educare a studenţilor; un profesor trebuie întotdeauna să fie un provocator, care ştie să creeze conflicte cognitive, a provoca şi a postula, a chestiona şi a căuta noi perspective educative; calitatea educativă se dovedeşte oferind studenţilor maximum de oportunităţi pentru dezvoltarea capacităţilor şi a aptitudinilor; predarea şi cercetarea trebuie prezentate global şi multidisciplinaritatea trebuie să devină o prioritate; formarea permanentă este de nelipsit pentru a putea actualiza proiecte, metode şi tehnici educative de calitate.  
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă