Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA THEOLOGIA ORTHODOXA - Ediţia nr.2 din 2012  
         
  Articol:   TUDOR JARDA ŞI LITURGHIA VALAHĂ.

Autori:  VASILE STANCIU.
 
       
         
  Rezumat:  Compozitorul Tudor Jarda este unul dintre cei mai importanţi exponenţi ai şcolii muzicale clujene de compoziţie. Activitatea sa se confundă cu activitatea Academiei de Muzică Gheorghe Dima, în care s-a format şi în care şi-a câştigat un loc aparte. Tudor Jarda a abordat în creaţia sa corală şi Liturghia. Această lucrare pentru cor mixt s-a dorit a fi destinată tuturor românilor creştini ortodocşi sau greco-catolici. Acesta a fost şi motivul principal pentru care şi-a întitulat lucrarea Liturghia valahă, mărturisind că nu există o liturghie greco-catolică, ci doar o liturghie a Sfântului Ioan Gură de Aur în limba română pe care o cântă şi ortodocşii şi greco-catolicii. Tudor Jarda pune în circulaţie în Liturghia sa un material muzical de sorginte bisericească prin care evidenţiază sensurile textului liturgic şi formulele arhietipale, care în puţine sunete reclamă o forţă de expresie bogată, după cum arată Ligia Toma-Zoicaş. Lucrarea lui Tudor Jarda se poate înscrie din punct de vedere stilistic în componistica românească tradiţională de factură religioasă, care are la bază cântarea de strană, ceea ce a generat un stil propriu de compoziţie, stilul cântării bisericeşti, distinct de cel al compoziţiei libere. Cântarea religioasă corală ce se încadrează în acest stil este destinată cultului, pentru că deţine toate premisele prin care această cântare devine de fapt rugăciune.

Cuvinte cheie: liturghie, melodie, imnografie, polifonie, stil, tradiţional
 
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă