Abstract: Viitorul trecut. Evoluția conceptului de Poezie la Octavio Paz. Octavio Paz (1914) este, cel mai probabil, poetul din lumea hispanică ale cărui idei estetice au construit o viziune a poeziei relevantă pentru cel puțin trei tradiții: poezia în limba franceză, în engleză, și, desigur, cea în spaniolă. Pentru acest articol ne interesează, pornind de la metalimbajul propus de Reinhart Koselleck, reflecția în jurul evoluției conceptului de “poezie” în gândirea Premiului Nobel mexican. Încadrat în tradiția sa, adică, de spațiul său de experiență, Octavio Paz a scris texte care au stat la baza înțelegerii și aprecierii poeziei secolului XX. De la “Poesía de soledad y poesía de comunión” (1943) la La otra voz. Poesía y fin de siglo (1990), Paz a sintetizat ideile estetice ale vremii sale în El arco y la lira (1956), a regândit exercițiul liric în “Los signos en rotación” (1965), și-a modificat poetica în prologul la Poesía en movimiento și și-a explicat postura în Los hijos del limo și reflecțiile sale în jurului lui Lévi-Strauss y Marcel Duchamp. Prin aceste texte, precum și cu un corpus de conferințe, interviuri, corespondență și chiar recitaluri, articolul face presupuneri în jurul evoluției gândirii poetice și a orizontului de așteptare, pe care le deschide pentru vremea noastră opera ultimului poet spaniol care a primit Premiul Nobel.

Cuvinte-cheie: Octavio Paz, stil, poetică, timp post-utopic, semantica conceptelor