Elemente postumane în piesa “Ultima Bandă a lui Krapp” de Samuel Beckett. Axată pe una dintre cele mai inovatoare piese din palmaresul Beckettian, lucrarea de față indică prezența elementelor post-antropocentrice în Ultima Bandă a lui Krapp. Pentru a demonstra validitatea acestei premise, am început prin a concepe un synopsis al teoriei postumaniste, axându-mă pe aspecte cum ar fi adaptarea creierului la noile tehnologii și influența exercitată de acestea, apariția și utilizarea elementelor prostetice, relațiile simbiotice și interconectivitatea dintre corp, minte și mediu. Interpretarea textului a luat în considerare tendința recurentă a lui Beckett de a reprezenta corpul uman ca un vehicul organic failibil, în descompunere, dar și simbioza dintre om și mașinărie. Piesa arată în repetate rânduri că omul este supus suferinței, deconstruind astfel poziția centrală a umanității.

Cuvinte cheie: Samuel Beckett, “Ultima Bandă a lui Krapp”, Postumanism, minți post-corporale, simbioză tehnologică, memorie, deconstrucție, mortalitate