Rezumat: Istoria lumii, istoria literaturii: Postmodernismul și dincolo de acesta. Principala întrebare pe care Christian Moraru o ridică în contribuția sa se referă la direcția criticii și istoriei literare după postmodernism. Răspunsul (sau intuiția) lui Moraru este aceea că literatura de specialitate din domeniu și disciplinele umanistice în general se vor vedea nevoite să se regleze la schimbările care au loc în lumea materială din afara lor. Așa cum afirmă autorul, profesia noastră face deja tot ce poate să țină pasul cu o ontologie planetară din ce în ce mai puternic marcată, sau, mai bine zis, cu felul în care lumea – planeta ca realitate înconjurătoare finită—ni se înfățișează în secolul al XXI-lea. Vitale, aici, spune el, sunt lexiconul și fenomenologia planetare ale „prezentării” sau prezentificării, mai bine zis, ale unei intensificări a prezenței copleșitoare a ceea ce este împrăștiat în jurul nostru și care a fost exploatat, suprauzat, poluat, aruncat și desconsiderat în timpul antropocenului. În articolul său, criticul abordează această prezență recurentă și semnificația sa pentru literatură și ciclurile istorice, acum că unul dintre acestea—postmodernismul—se află la sfârșit. Autorul analizează oblic aceste lucruri prin câteva glose pe marginea megaromanului Infinite Jest pe care David Foster Wallace l-a publicat în 1996.

Cuvinte-cheie: istoriografie literară, critică, postmodernism, post-postmodernism, prezență, epistemiologie, ontologie puternică, David Foster Wallace, Infinite Jest, Trumpism, geofobie, antropocen, après-garde