| |
Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI
În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului. |
|
| |
Rezumat: Scopul acestui articol este de a anliza modul în care sunt exprimate timpurile trecute şi viitoare în diferite limbi romanice. Aceste timpuri au diverse consecinţe asupra morfologiei verbelor şi sintaxei. Astfel, în cazul verbelor cu rădăcini diferite, precum verbul “a merge”, este imposibil să nu remarcăm diferenţele dintre rădăcinile timpului trecut (ex: rădăcina “all” în verbul “j’allai”, “tu allas” şi “j’allais”, tu” allais”, il “allait”(verbul „a merge la perfectul compus), precum şi formele de prezent plural „nous allons” şi „vous allez” şi rădăcina timpului viitor în limba franceză (-ir, păstrată direct din latină), în timp ce italiana prezintă o impresionantă regularitate în ceea ce priveşte rădăcina (pe de-o parte andavo, andai = m-am dus şi pe de altă andro, andrei = a merge). Prin acest articol se urmăreşte descrierea acestei opoziţii şi evidenţierea diferenţelor dintre sintaxa franceză şi cea italiană, ilustrată de viitor şi condiţional. Există diferenţe clare între exprimarea viitorului şi a condiţionalului în franceză şi italiană : se+viitor exprimă o ipoteză în italiană: se verai domani ( = dacă este adevărat), „ti daro una camella”, în timp ce în franceză se + viitor nu poate exprima ipoteza. Pe de altă parte, în timp ce condiţionalul trecut poate fi folosit pentru a exprima o ipoteză în două moduri, simplu şi compus (ex : „je savais bien que vous aurais retrouvés = ştiam că ar fi găsit” sau „je saivais bien que je vous retrouverais = ştiam că te-am găsit”), limba italiană nu acceptă decât o formă, cea compusă (ex : „sapevo che vi avrei ritrovati = ştiam că mi-ar fi găsit”/ „sapevo che vi ritroverei = ştiam că mă gpăsesc” condiţionalul (iria, irias, iria) nu poate exprima ipoteza prin utilizarea formei de viitor : « si vendras maňana ….» este imposibil în spaniolă precum « si tu vendras demain » este în franceză. Mai mult, limba spaniolă poate folosi forma trecută a condiţionalului : « me dijo que vendria ». Prin acest articol se va descrie legătura şi coerenţa acestor reguli morfologice şi sintactice.
Cuvinte cheie: timp viitor, timp trecut, limbi romanice, rădăcină. |
|
