| |
Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI
În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului. |
|
| |
Rezumat: Problematica reflexivelor este una complexă şi, deopotrivă, controversată: de la interpretarea lor ca pronume, deci substitute, cu autonomie sintactică şi toate sensurile gramaticale actualizate (concretizate în tipurile de reflexiv: obiectiv, reciproc, posesiv, dinamic, pasiv, impersonal, eventiv), la accepţiunea de morfeme – ale diatezei reflexive -, categorie gramaticală cu realizare analitică. Teoria reflexivelor ca pronume propriu-zise, determinanţi cu funcţie, se întemeiază pe argumente de ordin sintactic, pornind de la teza unicităţii funcţiilor în subordonare (apud Draşoveanu) şi ajungând la punerea în discuţie a bazei ştiinţifice a compartimentării verbelor în ''reflexive'' şi ''nereflexive'', finalizată în opţiunea, cu "riscul ieşirii din tradiţie", pentru varianta analitică, respectiv interpretarea reflexivului ca poziţie sintactică autonomă, necuprinsă în paradigma verbală. Pornind de la un text dramatic blagian, respectiv "Zamolxe", şi fără a efectua o analiză propriu-zis gramaticală, ci mai degrabă una semantic – stilistică, credem că putem argumenta în favoarea unei astfel de interpretări a reflexivelor dintr-o astfel de perspectivă pe care o considerăm complementară. E adevărat, libertăţile pe care şi le poate asuma textul literar încalcă, nu rareori, normele. Dar aceste libertăţi sunt în acelaşi timp, sau poate în primul rând, ale limbii în sine, cele pe care limba însăşi le face posibile. |
|
