Rezumat: Poate vorbi subalternul non-uman? Despre nedreptate cu ajutorul papagalilor, pinguinilor și macau-ilor albaștri. Animalele antropomorfe fac parte din imaginarul uman de pretutindeni și din toate timpurile, formând un spațiu liminal ce oferă amplitudine narațiunilor eco-critice în care animalele antropomorfe propun o contra-privire asupra activităților umane și asupra nedreptății în mediul înconjurător. Scopul studiului de față este să analizeze personajele din Rio, Happy feet și Delhi Safari, pentru a evidenția modul în care animalele vorbitoare din cele trei filme de animație exprimă preocupări în privința mediului, și pentru a contura factorii lingvistici care reglementează dinamica relațiilor de putere, acțiune, și grijă. Articolul discută filmul Delhi Safari, care se concentrează asupra vorbirii umane a personajelor non-umane pentru a da glas suferințelor lor în fața autorității umane. În același timp, lucrarea dorește să circumscrie încercările umane de a vorbi cu păsările di Rio și să ofere o incursiune în însăși ideea de animale aflate în pericol ca fiind specii de companie. De asemenea, trece de la modurile de comunicare lingvistică la a analiza mesajele narative și meta-narative transmise de pinguinii dansatori din Happy Feet. În fine, articolul dorește să discute uzul și abuzul grijii, atât de către oameni cât și de către non-umani, să ofere o perspectivă asupra antropocentrismului implicit într-o astfel de prezentare, și să ia în considerare posibilitatea unei forme cu adevărat post-umane de etică a mediului.

Cuvinte-cheie: eco-critică, postumanism lingvistic și de mediu, post-antropocentrism, non-uman, studii critice despre animale, semiotică, zonă de contact