Adevărul de la fapt la ficţiune în două povestiri ale Vechiului Sud de secol XX. Povestirile asupra cărora m-am oprit aici sunt „O potecă bătută” (1941) de Eudora Welty şi „Negrul artificial” (1955) de Flannery O’Connor. Ele sunt complementare – aşa cum sper să demonstrez – ilustrând două versiuni ale istoriei de familie cu un singur bunic. Bunicul alb din nuvela lui O’Connor şi bunica neagră din nuvela lui Welty au de înfruntat încercări tot mai grele în privinţa (spunerii/învăţării) adevărului şi a (auto)descoperirii. Căci adevărul – măcar personal, dacă nu filosofic – poate însemna înfruntarea tuturor primejdiilor, ca bunică bătrână, de dragul nepotului bolnav; mai poate însemna negocierea interioară cu bătrânul sine şi acceptarea (limitelor) acestuia – în ambele nuvele; mai poate însemna înfruntarea remuşcării şi a nemiloasei singurătăţi – atât pentru tineri, cât şi pentru bătrâni.

Cuvinte cheie: negru – alb; bunici – nepoţi; ironie; adevăr – fapte – ficţiune; prejudecată – realitate; vină – grotesc – maturizare; rural – urban; Vechiul Sud.