Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA MUSICA - Ediţia nr.2 din 2015  
         
  Articol:   OPŢIUNI ÎN REGIA CONTEMPORANĂ DE OPERĂ. DE ENGELBERT HUMPERDINCK ŞI REGIZORUL-TEHNICIAN.

Autori:  .
 
       
         
  Rezumat:  Până în jurul anului 1940, punerea în scenă a operei este împărțită între dirijor, scenograf și regizorul tehnic. Treptat însă, montarea începe să devină „o pasiune (...) pentru critici, esteticieni și erudiți, o ambiție pentru actorii principali, o problemă continuă a directorilor teatrelor de operă.” (Lorenzo Bianconi, Giorgio Pestelli, ed., Opera on stage, The University of Chicago Press, Chicago, 2002, p. 154) Astfel, se impune apariția specialiștilor în regie, a căror rol devine din ce în ce mai flexibil, începând cu perioada imediat următoare celui de-al Doilea Război mondial. Astăzi, regizorul de operă este un creator ce dispune de opțiuni diverse în montare, de la regia clasică, tradițională, și respectarea intențiilor autorului, la regia actualizată, implicând transpunerea subiectului în timp sau spațiu și/sau reinterpretarea codurilor, până la așa-zisa regie „modernă”, radicală, în care opera este un simplu instrument al intențiilor regizorale. Punerea în scenă a operei Hansel și Gretel, la Opera Națională Română din Cluj-Napoca (din 2006 până în 2015) se constituie ca o aplicație personală la practica regizorală tradițională, din postura de regizor-tehnician.

Cuvinte cheie: operă, regizor de operă, punere în scenă, concepție regizorală tradițională, regizor-tehnician
 
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă