Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA MUSICA - Ediţia nr.2 din 2008  
         
  Articol:   SIMFONIA ÎN ŞCOALA DE COMPOZIŢIE TRANSILVĂNEANĂ DIN A DOUA JUMĂTATE A SECOLULUI AL XX-LEA / THE SYMPHONY IN THE TRANSYLVANIAN COMPOSITION SCHOOL DURING THE SECOND HALF OF THE 20TH CENTURY.

Autori:  MIRELA MERCEAN-ŢÂRC.
 
       
         
  Rezumat:  Simfonia ca gen şi formă muzicală care a fost consacrată în clasicism şi îşi are climaxul în perioada romantică, apare în muzica românească în a doua jumătate a secolului al XX-lea ca o reconfigurare a nevoii şi a expresiei muzicale monumentale. Această expresie este de fapt, nevoia de a avea un cadru şi o formă, şi ia în considerare numeroasele experimente din aria limbajului. Simfonia românească face parte din muzica contemporană. Este cert faptul că prima simfonie în La major de George Ştefănescu a apărut în 1869 şi creaţia lui George Enescu din prima jumătate a secolului al XX-lea reconsideră, de asemenea, simfonia românească din punctul de vedere al modernismului muzical. Sincronicitatea eforturilor creative în genul simfonic românesc ia naştere din lucrările substanţiale, dar numai în a doua jumătate a secolului al XX-lea. Ca o treaptă superioară a dezvoltării tematice, ce implică forme consacrate de tradiţia muzicală vestică, simfonia capătă contur pe baza unor influenţe folclorice foarte puternice, aproximativ în anii 1940. Alte contribuţii menţionabile sunt: Mihail Jora cu Simfonia în Do major (1937), Nicolae Buicliu cu Simfonia a I-a – Rustică (1939 – 1940), Paul Constantinescu cu Simfonia scrisă în 1944 şi revizuită în 1955, Gheorghe Dumitrescu cu Simfonia a I-a compusă în 1945. Înainte şi imediat după 1950, compozitorii preferă mai mult stilul rapsodic, suitele simfonice, poemele, aspectele programatice şi divertimento-ul. În Transilvania, compozitorii care formează o şcoală de compoziţie în jurul Academiei de Muzică „Gheorghe Dima” din Cluj–Napoca, sugerează, în ceea ce priveşte genul simfonic, o diversitate stilistică foarte mare, luând în considerare cele mai noi achiziţii în aria limbajului muzical, ca şi diversitatea etnică, ce conferă aspectul multicultural al regiunii. Compozitori de origine românească, maghiară, germană sau evreiască, găsesc una dintre cele mai diverse şi atractive feluri de exprimare pentru cei care se aventurează să studieze acest univers de semnificaţie şi de reprezentare a simfoniei secolului XX.

Cuvinte-cheie: simfonie, transilvănean, secolul XX, contemporan, stilistic, multicultural, tematic
 
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă