Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA HISTORIA - Ediţia nr.1 din 2019  
         
  Articol:   ARMENII DIN MOLDOVA, ÎN TRANSILVANIA, UNGARIA ȘI-N LUMEA LARGĂ. UN STUDIU DE CAZ / ARMENIANS FROM MOLDAVIA IN TRANSYLVANIA, HUNGARY AND THE LARGER WORLD. A CASE STUDY.

Autori:  ŞTEFAN S. GOROVEI.
 
       
         
  Rezumat:  
DOI: 10.24193/subbhist.2019.1.04

Published Online: 2019-06-30
Published Print: 2019-06-30
pp. 87-122
VIEW PDF: FULL PDF

Armeni din Moldova în Transilvania, Ungaria și-n lumea largă. Un studiu de caz. Un același nume de familie – Gorovei – a fost purtat, în principatul Moldovei (ținutul Neamț, apoi Dorohoi și altele), de la începutul secolului XVII, iar de la începutul secolului XVIII în principatul Transilvaniei (la Gherla / Armenopolis / Szamosújvár, apoi și în alte localități, în Banat și în Ungaria). Purtătorii numelui din Moldova (apoi România) erau români ortodocși. Cei din Transilvania (apoi Ungaria) – al căror nume a devenit cunoscut sub forma Gorove – erau armeni catolici (uniți cu Biserica Romei); dintre aceștia, cei mai cunoscuți sunt Gorove László (1780–1839) și fiul său Gorove István (1819–1881, ministru în 1867–1871), membri ai Academiei Maghiare, precum și Gorove Antal (1822–1881), militar și jurist. Artur Gorovei (1864–1951), scriitor și folclorist, membru al Academiei Române, genealogist pasionat, a inițiat cercetări privind istoria familiei sale, în cadrul cărora a încercat să găsească un răspuns și la întrebarea dacă, în aceste condiții, purtătorii aceluiași patronim aveau, cumva, și un îndepărtat strămoș comun. Din cauza insuficienței materialului documentar, dar și prin felul cum a fost văzută problema în ansamblu, el nu a ajuns la o concluzie fermă, oscilând între afirmarea ipotetică și negarea nesigură. Continuând aceste cercetări de istorie familială, autorul prezentului studiu s-a lovit și el de aceeași “enigmă”, față de care a păstrat, inițial, o poziție reticentă, propunând însă abordarea problemei într-un cadru mai larg, în care accentul să fie pus pe numele (patronimul) însuși. Aceasta a dus la configurarea unui program de cercetări privind purtătorii numelui Gorovei. Pe de altă parte, o descoperire recentă a îndrumat cercetările respective pe o cale mai sigură. Un document identificat în arhivele din Viena menționează, la 1759, un grup de armeni din Gherla, între care Abagarus Gorovei senator și Christophorus Gorovei senator (strămoșii celor două ramuri înnobilate de împărăteasa Maria Theresia în 1760-1761); acești armeni declară că ei fac parte dintre aceia care au venit în Transilvania din Moldova (nos aeque e numero illorum Armenorum esse, qui […] e Moldavia in Transylvaniam venerunt). Autorul crede că această mărturie este decisivă în aflarea unui răspuns la respectiva “enigmă”: el avansează ipoteza că purtătorii numelui Gorovei din Moldova și Transilvania (Ungaria) reprezintă două ramuri care descind dintr-un strămoș comun de origine armeană. Date fiind coordonatele genealogice și cronologice ale celor două ramuri, acest ipotetic strămoș comun a trebuit să trăiască în Moldova pe la mijlocul secolului XVI; or, această perioadă coincide cu marea persecuție a armenilor ordonată de principele Ștefan VI Rareș (1551–1552). În ipoteza autorului, un Gorovei armean a acceptat să se convertească, în acele împrejurări, la Ortodoxie; el ar fi strămoșul Goroveilor a căror istorie s-a desfășurat în principatul Moldovei, în timp ce unul dintre cei care au rezistat presiunilor și și-au păstrat confesiunea ar fi strămoșul celor care, la sfârșitul secolului XVII sau la începutul celui următor, au trecut Carpații stabilindu-se la Gherla. Partea a doua a studiului (Addenda) este consacrată clarificării unor conexiuni genealogice controversate – ramura lui Gorove Antal și cea a lui Gorove Viktor, ambele interesând îndeaproape istoria Transilvaniei în secolul XIX.

Cuvinte-cheie: istorie familială, genealogie, armeni, Moldova, Transilvania, Gorovei/Gorove, strămoș comun.
 
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă