Rezumat articol ediţie STUDIA UNIVERSITATIS BABEŞ-BOLYAI

În partea de jos este prezentat rezumatul articolului selectat. Pentru revenire la cuprinsul ediţiei din care face parte acest articol, se accesează linkul din titlu. Pentru vizualizarea tuturor articolelor din arhivă la care este autor/coautor unul din autorii de mai jos, se accesează linkul din numele autorului.

 
       
         
    STUDIA EDUCATIO%20ARTIS%20GYMNASTICAE - Ediţia nr.4 din 2010  
         
  Articol:   MUZICA ŞI DANSUL ÎN DEZVOLTAREA ŞI TERAPIA COPIILOR.

Autori:  ISAC CARMEN ANETA.
 
       
         
  Rezumat:  

Muzica şi dansul în dezvoltarea şi terapia copiilor. Din vechi timpuri oamenii au fost preocupaţi de magia sunetelor. Mai întâi au studiat sunetele provenite din natură: şuieratul vântului, susurul apei, explozia fascinantă a tunetului, ciripitul păsărilor, etc. Apoi, au început să recreeze sunetele, au învăţat să fluiere, să „lovească” anumite obiecte, au creat instrumente care produc sunete, naiul, fluierul, vioara, orga, etc. Napoleon Bonaparte spunea că, dintre toate artele, muzica are influenţa cea mai directă şi puternică asupra psihicului, fiind parte integrantă a existenţei uman. Meloterapia a fost introdusă şi promovată de Platon, care o folosea pentru a reda sănătatea celor din jur. Astfel, meloterapia şi-a început „cariera”, dar până în sec. XIX a fost considerată o metodă de tratament empirică, iar medici nu au studiat până atunci efectul curativ al sunetelor, armoniei, ritmului unor melodii în tratamentul unor afecţiuni atât de ordin fizic, dar mai ales psihic. Operele unor compozitori precum Mozart, Bach, Beethowen, Schumann sau Chopin au un efect demonstrat în ameliorarea stărilor de panică, oboseală interioară, nervozitate şi stres. Peste tot în lume, muzica este un instrument foarte folosit de către specialişti pentru îmbunătăţirea sănătăţii şi a calităţii vieţii oamenilor. Exerciţiul fizic trebuie să creeze copilului buna dispoziţie, iar practicat pe muzică va avea o influenţă şi mai mare în dezvoltarea copilului. Linia melodică marchează legătura dintre mişcare şi inteligenţa inter şi intra personală. În executarea paşilor de dans, mişcările au un grad mai ridicat de dificultate, de aceea trebuie respectate particularităţile individuale şi de vârstă. Fie că este vorba de jocuri de mişcare sau terapie toate au la bază patru metode: metoda receptivă; metoda improvizaţiei; metoda reproducerii sunetelor;metoda compoziţiei.

Cuvinte cheie: educarea ritmicităţii, muzicalitate motrică, terapia muzicală.

 
         
     
         
         
      Revenire la pagina precedentă